Pe sensul de intrare în Republica Moldova, autoritățile au refuzat autorizarea trecerii frontierei pentru 28 de persoane străine.
În total, fluxul de persoane a constituit 95 436 de traversări. Cele mai tranzitate puncte de trecere ale frontierei au fost: Aeroportul Internațional Chișinău, cu 26 795 traversări, Leușeni – 13 952, Sculeni – 10 937, Cahul – 6 484 și Palanca – 6 026 traversări.
Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să opteze pentru punctele alternative. Astfel, în loc de Leușeni-Albița pot fi utilizate Leova-Bumbăta sau Cahul-Oancea, în loc de Sculeni-Sculeni – Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut, iar în loc de Palanca-Maiaki-Udobnoe – Tudora-Starokazacie.

