Oportunitățile de angajare vizează mai multe domenii, printre care producția, industria auto, tehnologia informației, consultanța, resursele umane, marketingul și comunicarea. Sunt disponibile posturi pentru specialiști în relații cu clienții, șefi de echipă, consultanți, ingineri, electricieni, economiști și contabili, precum și stagii de practică pentru studenți.
Târgul se va deschide de la ora 10:00 și va putea fi vizitat până la ora 17:00. Candidații vor avea posibilitatea să discute direct cu angajatorii, să afle detalii despre posturile disponibile, despre condițiile de muncă și echipele din care ar putea face parte.
Programul include și două ateliere practice, organizate în prima zi de târg: la primul, programat la ora 11:00, va fi dedicat redactării CV-ului, astfel încât să treacă de sistemele automate de selecție a candidaților, și identificării anunțurilor false de angajare. La cel de-al doilea, de la ora 12:00, se va discuta despre tehnicile de prezentare a experienței profesionale în CV și despre interviul de angajare.
Participanții vor putea lua parte și la concursuri cu premii, precum și la activități recreative.
Ediția din această toamnă marchează 20 de ani de la lansarea Târgului de Cariere. La ediția organizată la Chișinău în primăvară au participat aproximativ 2 750 de persoane, iar 26 de companii au oferit 1 529 de locuri de muncă.

