Potrivit lui, educația financiară devine tot mai importantă într-un mediu în care tinerii sunt expuși promisiunilor de câștiguri rapide și informațiilor manipulatorii, transmite IPN.
Declarația a fost făcută cu ocazia lansării studiului „Percepțiile, cunoștințele și comportamentele financiare ale elevilor și studenților din Republica Moldova”, realizat de organizația FINEDU. La cercetare au participat peste 600 de elevi și studenți.
Participanții consideră importantă educația financiară și spun că tinerii trebuie să cunoască riscurile pe care să le evalueze înainte de a investi. Printre aspectele importante se numără și gestionarea bugetului personal, drepturile consumatorilor de servicii financiare și noțiunile de bază despre impozite și finanțe publice.
„Privim educația financiară ca pe o acțiune strategică. Ne orientăm spre material informativ și educativ adaptat tuturor categoriilor de vârstă, de la copii și tineri, până la grupuri vulnerabile și pensionari, astfel încât fiecare să poată asimila și folosi instrumentele necesare pentru o gestionare financiară responsabilă”, spune Petru Rotaru.
Rezultatele studiului vor fi folosite pentru stabilirea priorităților în domeniul educației financiare, în cadrul Programului de implementare a Strategiei naționale de incluziune financiară 2030. Programul urmărește, printre altele, dezvoltarea serviciilor financiare digitale, consolidarea protecției consumatorilor și creșterea capacității populației de a lua decizii financiare responsabile.

