Datele au fost prezentate astăzi de Biroul Național de Statistică în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
Directorul BNS, Oleg Cara, a declarat că majorarea PIB-ului a fost susținută în special de sectorul construcțiilor, care a avansat cu 7,2%, contribuind cu 0,5% la formarea indicatorului. Producția și furnizarea de energie, gaze și apă au înregistrat o creștere de 20%, influențând pozitiv economia cu 0,3%. De asemenea, alte sectoare care au sprijinit creșterea includ industria prelucrătoare, comerțul, informațiile și comunicațiile, învățământul și sănătatea.
În schimb, anumite sectoare au influențat negativ evoluția PIB-ului, printre care tranzacțiile imobiliare, care au înregistrat o scădere de 7,5%, contribuind la o reducere cu 0,6%. De asemenea, evoluția economică a fost afectată și de activitatea în domeniile agriculturii, silviculturii, pescuitului, precum și de activitățile gospodăriilor casnice care produc bunuri și servicii pentru consum propriu.
Din perspectiva utilizării resurselor, creșterea a fost impulsionată de investițiile în capital fix și de consumul gospodăriilor. Însă, exportul net de bunuri și servicii a avut un impact negativ, în principal din cauza reducerii exporturilor de bunuri cu circa o cincime și a majorării importurilor cu 12,9%.
BNS subliniază că evoluția trimestrială a PIB-ului din 2015 până în 2025 arată o creștere treptată, cu variații sezoniere și influențe din mai multe sectoare economice.

