Prin intermediul unei declarații publice, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, a respins propunerea parvenită de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și de la Agenția Națională Transport Auto (ANTA).
„Până la apariția în spațiul public a proiectului, formula propusă de MIDR nu a fost discutată cu transportatorii.
În prezent este în vigoare Metodologia de calculare a tarifelor aprobată prin HG nr. 698 din 15.10.2025. Conform p. 3-4 din HG ANTA urma să aprobe valorile componentelor pentru calcularea tarifelor până la 01 martie 2026. În cadrul ședințelor la minister cu participarea APOTA și ANTA a devenit clar că ANTA nu are capacitate profesională și instituțională de a calcula valorile componentelor”, se menționează în scrisoarea președintelui APOTA.
De asemenea, reprezentanții transportatorilor afirmă că metodologia actuală prevede toate mecanismele necesare pentru ajustarea tarifului.
„Din aceste motive APOTA respinge inițiativa iresponsabilă și populistă a MIDR privind formula provizorie și cere aplicarea imediată a HG nr. 698/2025”, se mai menționează în declarație.
Menționăm că, ieri cei de la APOTA anunțaseră că sunt pe cale să întrerupă serviciile de transport pe mai multe rute și curse regulate. Ca reacție, cei de la ANTA și MIDR au spus că sunt gata să intervină temporar la tarifele pentru transportul rutier.
Deschide și Transportatorii opresc mai multe curse regulate: Nu mai putem face față costurilor

