Deschide.md

Podul Maiaki–Udobnoe, redeschis parțial. Precizările Poliției de Frontieră

Igor Liubec
Podul Maiaki–Udobnoe, redeschis parțial. Precizările Poliției de Frontieră

Poliția de Frontieră anunță că a fost reluată parțial activitatea pe podul Maiaki-Udobnoe (Ucraina), în apropiere de punctul de trecere a frontierei Palanca. Potrivit IGPF, traversarea este permisă pentru toate tipurile de mijloace de transport, cu excepția camioanelor.

La ora 12:30, în cadrul PTF „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și PTF „Tudora-Starokazacie” se efectuează procesarea persoanelor și a mijloacelor de transport doar pe sensul de intrare în Republica Moldova. Ieșirea din Republica Moldova se autorizează doar cetățenilor care se deplasează spre Belgorod-Dnestrovsk (Ucraina).

În acest sens, în vederea asigurării securității cetățenilor, autoritățile de frontieră recomandă evitarea deplasărilor în această direcție.

Amintim, că activitatea punctelor de trecere a frontierei de stat „Palanca–Maiaki–Udobnoe” și „Tudora–Starokazacie” a fost sistată joi, 18 decembrie, după ce, câteva drone cu încărcătură explozivă au lovit podul peste Nistru, situat în extravilanul localității „Maiaki–Udobnoe”.

Deschide și: Traversarea podului Maiaki-Udobnoe, suspendată după un nou atac cu drone

VIDEO // Atac cu drone în apropiere de R. Moldova. Un pod strategic de pe traseul Odesa–Reni, avariat

Podul Maiaki-Udobnoe, avariat de dronele rusești // R. Moldova asigură cazarea și alimentarea ucrainenilor blocați

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md