Contact
Deschide.md

Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate după atacul de la Cracovia: patru femei și doi bărbați

Deschide.MD
Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate după atacul de la Cracovia: patru femei și doi bărbați

Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

'Una dintre persoanele rănite în incidentul din piața principală din Cracovia a murit. Bilanțul se ridică acum la șase morți: patru femei și doi bărbați', a declarat poliția într-un comunicat.

În jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT), 'un bărbat a intrat cu mașina în piața principală din Cracovia și a început să tragă la întâmplare în trecători. Făptașul a fost neutralizat de poliție și rănit cu focuri de armă. În prezent, este transportat la spital. În urma acestui incident, cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite', a declarat anterior un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP.

'Potrivit informațiilor de la agenți de poliție, bărbatul purta o uniformă în stil militar', le-a declarat un purtător de cuvânt reporterilor, citat de Reuters. 'În timpul arestării, polițiștii și-au folosit armele, iar bărbatul a ripostat; ca rezultat, doi polițiști se află printre răniți', a adăugat el.

Imagini de amator care circulă pe rețelele socială arată un polițist trăgând mai multe focuri de armă de la mica distanță asupra unui bărbat în uniformă militară.

Poliția a anunțat ulterior că atacatorul este cetățean polonez care a acționat singur.

Prim-ministrul Donald Tusk și ministrul de interne Marcin Kierwinski au anunțat că vor veni la fața locului.

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a deplâns o 'tragedie'. 'În acest moment de doliu, Polonia nu este singură', a dat ea asigurări. 'Repercusiunile se vor resimți mult dincolo de frontierele Poloniei', a subliniat ea într-o postare pe X.

Motivele atacatorului nu sunt cunoscute deocamdată. Poliția a găsit alte arme și o cantitate mare de muniție în mașina suspectului, în vârstă de 24 de ani, a declarat Katarzyna Cislo, o purtătoare de cuvânt a poliției din Cracovia, pentru canalul de știri TVN24.

Donald Tusk a lansat un apel urgent către liderii politici de toate culorile să nu exploateze această tragedie în scopuri politice.

Incidentele armate mortale sunt rare în Polonia, țară cu 38 de milioane de locuitori, membră a UE și NATO.

Polonia era, însă, în alertă maximă după o serie de atacuri cu cuțitul în octombrie, pe care Tusk le-a denunțat ca făcând parte dintr-un 'cult al violenței' alimentat de rețelele sociale.

Cracovia, o fostă capitală istorică, atrage milioane de turiști în fiecare an, iar în 2025 a primit 16,2 milioane de vizitatori, potrivit administrației orașului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md