Deschide.md

Poliția de Frontieră: Peste 72 de mii de traversări la frontiera R. Moldova în ultimele 24 de ore

Deschide.MD
Actualizat la:
Poliția de Frontieră: Peste 72 de mii de traversări la frontiera R. Moldova în ultimele 24 de ore

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 20.265 traversări, urmat de Leușeni – 12.225, Sculeni – 9.436, Otaci – 4.322 și Palanca – 4.051 traversări persoane, informează Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, 14 cetățeni străini au primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat. Totodată, autoritățile au înregistrat mai multe încălcări, inclusiv traversarea ilegală a frontierei de stat de către două persoane, o tentativă de trecere ilegală, patru cazuri de folosire a documentelor false, trei cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova, precum și șase încălcări ale regimului frontierei de stat, ale zonei de frontieră și ale punctelor de trecere.

Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor și călătorilor să opteze pentru puncte de trecere alternative. Astfel, pentru Leușeni–Albița sunt recomandate Leova–Bumbăta sau Cahul–Oancea, pentru Sculeni–Sculeni – Costești–Stânca sau Lipcani–Rădăuți Prut, iar pentru Palanca–Maiaki–Udobnoe – Tudora–Starokazacie.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md