Deschide.md

Portul Giurgiulești devine obiectiv strategic de infrastructură portuară

Deschide.MD
Portul Giurgiulești devine obiectiv strategic de infrastructură portuară

Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Guvernul a aprobat modificări la legislația cu privire la activitatea portului, care prevăd condiții mai bune pentru dezvoltare, investiții și extinderea capacităților logistice cu scopul de a consolida rolul acestuia în comerțul regional și a susține economia națională, transmite IPN.

Astfel, potrivit proiectului sunt stabilite reguli mai clare pentru investitori și pentru companiile care activează în port. Administrarea va fi îmbunătățită prin delimitarea clară a responsabilităților între investitor și rezidenți – fiecare parte va avea responsabilități bine definite, ceea ce înseamnă o administrare mai transparentă și mai eficientă, se mai arată în document.

Un alt element este alinierea regulilor vamale și fiscale la standardele Uniunii Europene. Autoritățile precizează că modificările adoptate nu prevăd introducerea unor taxe sau obligații suplimentare pentru companiile care activează în port.

Totodată, portul va putea funcționa și după anul 2030, când expiră perioada prevăzută de reglementările în vigoare. Activitatea va continua fără întreruperi, iar investitorii vor avea stabilitate pe termen lung, precizează executivul.

Potrivit Guvernului, Portul Giurgiulești reprezintă principalul punct de acces al Republicii Moldova la transportul maritim și fluvial internațional. Împreună cu Portul de pasageri și mărfuri Giurgiulești, acesta formează complexul portuar Giurgiulești – un nod logistic esențial pentru comerțul extern al statului. La sfârșitul anului 2025, în calitate de rezidenți ai PILG erau înregistrate 74 de companii, cu un număr de aproximativ 800 de angajați. 

La sfârșitul anului trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat acordul de vânzare a companiei Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, către Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța din România.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md