Deschide.md

Posturi de pădurar, „negociate” cu 5.000–8.000 de euro. Doi suspecți, cercetați de CNA

Deschide.MD
Posturi de pădurar, „negociate” cu 5.000–8.000 de euro. Doi suspecți, cercetați de CNA

Doi bărbați sunt cercetați penal de Centrul Național Anticorupție într-un dosar de trafic de influență, fiind suspectați că ar fi promis angajări în cadrul Agenției „Moldsilva” în schimbul unor sume de bani.

Potrivit informațiilor oferite de CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, suspecții ar fi pretins și primit de la mai multe persoane între 5.000 și 8.000 de euro. Aceștia ar fi susținut că au influență asupra unor angajați ai Agenției „Moldsilva” și că pot facilita angajarea în funcția de pădurar.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițerii anticorupție au documentat mai multe episoade de pretindere și primire a mijloacelor financiare de către persoanele vizate.

Unul dintre bănuiți a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea altor persoane implicate.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md