Deschide.md

Imobile în valoare de 9,6 milioane de lei, confiscate de la un fost funcționar care a înstrăinat ilegal terenuri din Chișinău

DESCHIDE.MD
Actualizat la:
Imobile în valoare de 9,6 milioane de lei, confiscate de la un fost funcționar care a înstrăinat ilegal terenuri din Chișinău

Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului într-un dosar de abuz de serviciu. Proprietățile figurau pe numele unor persoane terțe, însă instanța a stabilit că beneficiarul efectiv era un funcționar public condamnat, care activa în domeniul cadastrului.

Potrivit Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție (CNA), cauza îl vizează pe un funcționar care, în perioada 2011–2022, și-ar fi folosit atribuțiile de serviciu pentru a facilita înstrăinarea și înregistrarea ilegală a unor terenuri aflate în proprietatea municipiului Chișinău.

În cadrul urmăririi penale, CNA, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, a desfășurat mai multe acțiuni de investigație. În paralel, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a efectuat investigații financiare pentru identificarea patrimoniului și stabilirea beneficiarului efectiv al proprietăților.

Deși bunurile erau înregistrate oficial pe numele unor terți, instanța a constatat, în baza tranzacțiilor ulterioare, a relațiilor dintre persoanele implicate și a probelor acumulate, că acestea erau deținute în beneficiul persoanei condamnate.

Prin hotărârea definitivă, a fost menținută confiscarea specială a opt bunuri imobile – terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 9,626 milioane de lei.

Curtea de Apel a constatat că măsura confiscării speciale și menținerea sechestrului asupra proprietăților sunt legale și întemeiate.

Pentru punerea în aplicare a confiscării a fost emis un titlu executoriu, care a fost transmis Serviciului Fiscal de Stat pentru executare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md