În cadrul discuțiilor cu doamna prim-ministru al Principatului Liechtenstein, Brigitte Haas, s-a discutat despre avantajele de a investi în R. Moldova, iar prim-ministrul Alexandru Munteanu a invitat companiile din Liechtenstein să vină pe piața din țara noastră.
„Avem oameni talentați, forță de muncă calificată, sectoare cu un mare potențial de dezvoltare și antreprenori tot mai competitivi. Aceste condiții ne permit să construim un parteneriat economic durabil, în beneficiul ambelor părți”, a specificat Alexandru Munteanu.
La întrevedere, Brigitte Haas a apreciat eforturile autorităților în asigurarea integrității alegerilor parlamentare din toamna anului trecut și în combaterea dezinformării, precum și progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.
În același timp, Alexandru Munteanu și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul oferit de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED), prin intermediul căreia au fost implementate sau sunt în proces de realizare mai multe proiecte în domeniul educației. Totodată, au fost analizate posibilitățile de extindere a portofoliului de proiecte ale LED. În cadrul conversației, s-a conturat un interes clar pentru susținerea și promovarea învățământului profesional tehnic din Republica Moldova.
În cadrul celei de-a doua întrevederi, Alexandru Munteanu a discutat cu premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden. Conversațiile au vizat relațiile economice și comerciale dintre cele două state, precum și impactul asupra Republicii Moldova a invaziei Federației Ruse în Ucraina.

„Avem o viziune comună clară: să construim un viitor european bazat pe pace, securitate și prosperitate pentru cetățenii noștri”, a menționat șeful Guvernului de la Chișinău.
De asemenea, premierul Alexandru Munteanu a evidențiat climatul economic favorabil investițiilor în R. Moldova, în special pentru oamenii de afaceri care vor să deschidă companii în domeniile: IT, energie și infrastructură.
La rândul său, prim-ministrul Luxemburgului a subliniat că susține eforturile autorităților de la Chișinău pentru implementarea reformelor care vor îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor Republicii Moldova și va continua să ofere sprijin în procesul de integrare europeană, remarcând progresele înregistrate de țara noastră.
Oficialii au mai discutat despre dezvoltarea cooperării, cu scopul preluării celor mai bune practici, în sectoarele: energetic, financiar-bancar, lupta anticorupție și recuperarea activelor, managementul situațiilor de urgență și combaterea terorismului.
Menționăm, că discuțiile cu șefii de executive din Liechtenstein și din Marele Ducat de Luxemburg au avut loc în contextul participării la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos. Acolo, Alexandru Munteanu participă alături de Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al R. Moldova.
Menționăm, că Forumul Economic Mondial de la Davos se desfășoară în perioada 19-23 ianuarie și va aduna circa 3 000 de participanți din peste 130 de țări.
Deschide și Premierul Alexandru Munteanu participă la Forumul Economic Mondial de la Davos

