În ultimii trei ani, Guvernul, cu sprijinul partenerilor externi, a investit peste 60 de milioane de lei pentru modernizarea instituției medicale.
Centrul AVC tratează pacienți din raioanele Hâncești, Cimișlia, Basarabeasca și Leova. În 2024, instituția a fost dotată cu un dispozitiv medical performant pentru intervenții chirurgicale laparoscopice, în valoare de peste trei milioane de lei.
Secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) a fost renovată și dotată cu echipamente moderne. Totodată, a fost construită secția anatomie patologică și reparate secția imagistică, holul blocului chirurgical și etajul IV al clădirii spitalului.
Spitalul Raional Hâncești a beneficiat de mai multe dotări, printre care: sistem de radiografie digitală, aparat pentru anestezie, ultrasonografe, defibrilatoare, mese și lămpi pentru săli de operație, ventilatoare pulmonare, echipament pentru screening audiologic neonatal, colposcop, generator electric, stație de producere a oxigenului, sistem de sterilizare, o ambulanță de tip A pentru transfer interspitalicesc, două ascensoare etc.
„Aceste investiții în infrastructură și tehnologie sunt completate de munca zilnică a medicilor, asistenților medicali, lucrătorilor de pe ambulanță și a întregului personal. Le mulțumim pentru efortul lor neobosit și pentru faptul că, în condiții adesea dificile, salvează vieți”, a subliniat Premierul Alexandru Munteanu.

