Potrivit premierului, sunt analizate aproximativ 100 de acte legislative. Circa 80 de acte permisive sunt examinate în vederea eliminării sau simplificării. Totodată, au fost identificate alte 172 de proceduri cu caracter permisiv care nu sunt incluse în nomenclatorul stabilit prin lege.
„La prima ședință a Guvernului, am cerut MDED propuneri concrete pe două direcții: să reducem birocrația inutilă și să schimbăm modul în care statul face controale în sectorul privat. Azi prezentăm primele propuneri, care urmează să fie transformate în proiecte de lege și hotărâri de Guvern. În cele două pachete analizăm aproximativ 100 de acte legislative. Circa 80 de acte permisive sunt examinate în vederea eliminării sau simplificării. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate, în timp ce acestea nici măcar nu sunt incluse în Nomenclatorul stabilit prin lege”, a precizat premierul.
Una dintre situațiile analizate vizează investițiile agricole în extravilan. În prezent, pentru construcția unui frigider, a unei hale sau a unui depozit, antreprenorul poate fi nevoit să parcurgă cel puțin 26 de etape administrative, procesul putând dura între șapte și 12 luni.
„Pentru o investiție agricolă în extravilan – un frigider, o hală sau un depozit – antreprenorul poate trece astăzi prin cel puțin 26 de etape administrative. Procesul poate dura 7, 10 sau chiar 12 luni. Propunem o procedură mai simplă”, a declarat Vasile Tofan.
Guvernul intenționează să elimine și unele proceduri considerate inutile. Premierul a dat drept exemplu situația producătorilor alimentari și a restaurantelor care dețin deja autorizație sanitar-veterinară, dar care pot fi obligați să obțină una nouă doar pentru că și-au prelungit contractul de chirie.
„Dacă activitatea nu s-a schimbat, spațiul este același și condițiile sunt aceleași, nu are sens să refacem aceeași autorizare”, a menționat premierul.
O altă propunere vizează statele de personal. În prezent, angajatorii sunt obligați să le aprobe formal, iar autoritățile consideră că, pentru multe companii, această procedură reprezintă doar o formalitate administrativă.
„Pentru multe companii este pur și simplu o hârtie internă fără utilitate. Propunem ca firmele să le folosească doar dacă au nevoie de ele”, a spus Tofan.
Reforma vizează și modul în care sunt efectuate controalele asupra agenților economici. Potrivit premierului, în prezent, 19 organe de control, 36 de autorități cu competențe contravenționale și cinci organe de investigare pot interveni în activitatea economică. În cazul controalelor fiscale, doar aproximativ 4% dintre acestea sunt planificate.
Vasile Tofan susține că verificările inopinate trebuie să fie aplicate atunci când există un risc real, indicii de fraudă sau un pericol pentru oameni și nu să reprezinte o practică obișnuită pentru companiile care respectă legislația.
„Controlul inopinat trebuie să existe atunci când există risc real, indicii de fraudă sau pericol pentru oameni. Dar nu trebuie să fie regulă pentru o companie care lucrează corect și are un istoric bun”, a afirmat premierul.
Potrivit lui Tofan, autoritățile vor continua să revizuiască regulile și actele permisive, să elimine dublările și să digitalizeze procedurile acolo unde este posibil.
Premierul a precizat că cerințele menite să protejeze sănătatea, siguranța, mediul și consumatorii vor fi menținute.
„Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a conchis Vasile Tofan.
Pachetele de dereglementare sunt în etapa finală de expertiză. Ulterior, măsurile care țin de hotărâri de Guvern vor fi înaintate spre aprobare Guvernului, iar modificările legislative vor fi aprobate de Guvern și transmise Parlamentului. În acest proces, unele soluții pot fi ajustate sau eliminate.

