Administrația prezidențială precizează că agenda discuțiilor celor doi șefi de stat va viza aprofundarea cooperării bilaterale, consolidarea legăturilor economice, precum și sprijinul reciproc în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Cei doi șefi de stat urmează să facă declarații pentru presă, începând cu ora 11:30.
Vizita oficială a președintelui Albaniei în Republica Moldova a început duminică. Seara, președinții Maia Sandu și Bajram Begaj au participat la un concert susținut de soprana Ulpiana Aliaj și pianistul Jusuf Beshiri. „Cei doi artiști albanezi au bucurat publicul cu un program care a reflectat atât cultura albaneză, cât și patrimoniul muzical al întregului continent”, se menționează într-un comunicat de presă emis de Președinție.

