Deschide.md

Președinții Parlamentelor Țărilor Baltice: Cea mai bună soluție este ca R. Moldova să adere la UE împreună cu Ucraina

Cristina Vlah
Președinții Parlamentelor Țărilor Baltice: Cea mai bună soluție este ca R. Moldova să adere la UE împreună cu Ucraina

Trei președinți ai Parlamentelor Statelor Baltice, care se află în această perioadă la Chișinău, au sprijinit ferm integrarea europeană a R. Moldova în Uniunea Europeană. Doar că, acest proces ar fi de dorit să aibă loc împreună cu Ucraina.

Această poziție a fost exprimată astăzi, 2 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Chișinău, alături de speakerul Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu.

Potrivit președintei Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, negocierile pentru integrarea europeană a R. Moldova ar trebui deschise cât mai curând.

„Ar fi cel mai bine dacă toate țările candidate ar putea adera împreună. Ar fi mai ușor ca UE să ia decizia, în acest mod. În acest moment, Ucraina implementează reforme pe timp de război și este ceva excepțional. Dar sunt lucruri pe care nu le pot face, din cauza războiului. Facem tot ce putem ca să ajungem la pacea din Ucraina. Cea mai bună soluție este ca R. Moldova să adere împreună cu Ucraina și cu alte țări candidate”, a menționat Daiga Mieriņa.

Același lucru a fost confirmat și de către președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar.

„Dacă Uniunea Europeană consideră că dorește să primească noi membri, atunci acest lucru se va întâmpla. Așteptăm ca R. Moldova, Ucraina și alte țări să se alature, e un proces care se poate extinde spre Balcanii de Vest”, a subliniat Lauri Hussar. De asemenea, el a spus că R. Moldova aparține familiei europene și că locul ei este printre statele membre. În acest context, a fost salutat faptul că în acest an va fi deschisă o ambasadă a Estoniei la Chișinău, pentru a întări și mai mult relațiile diplomatice dintre cele două state.

Președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, a declarat cât de importantă este R. Moldova pentru lituanieni, îndeosebi pentru că statul nostru a fost primul, care în 1990 a recunoscut independența Lituaniei.

„Ne-am amintit de acea luptă comună de a fi liberi, de a ne stăpâni destinele. Colegii din Moldova sunt aliații noștri de la începutul Mișcării de Eliberare Națională din Lituania. Am venit să vă felicităm pentru decizia minunată pe care ați luat-o, votând la alegerile parlamentare. Vedem aici ambiții de a implimenta reforme, într-n context geolpolitic dur. În 2027, Lituania va prelua președinția în Consiliul UE - și Extindrea va fi în topul priorităților noastre”, a mai spus Juozas Olekas.

Menționăm că, Președinții parlamentelor din Statele Baltice vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 2–4 februarie 2026. Președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar; președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa; precum și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, se vor afla în R. Moldova la invitația președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md