Deschide.md

Primăriile, notificate privind amalgamarea normativă. Iacub: Criteriul de 3 mii de locuitori trebuie aplicat uniform

DESCHIDE.MD
Primăriile, notificate privind amalgamarea normativă. Iacub: Criteriul de 3 mii de locuitori trebuie aplicat uniform

A început procesul de notificare a primăriilor privind amalgamarea normativă, anunță secretarul general adjunct al Cancelariei de Stat, Alexandru Iacub. Potrivit oficialului, procesul de amalgamare normativă vine după etapa amalgamării voluntare și urmărește aplicarea uniformă a criteriului privind numărul minim de locuitori, transmite IPN.

„Amalgamarea normativă este a doua etapă a reformei care lasă la latitudinea Parlamentului decizia cum va fi organizată administrația publică locală în localitățile care au mai puțin de 3 mii de locuitori”, a explicat Alexandru Iacub în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Oficialul a menționat că aplicarea criteriului de 3 mii de locuitori trebuie să fie una uniformă, indiferent dacă aleșii locali au ajuns sau nu la un acord privind amalgamarea voluntară. Potrivit lui Iacub, reforma este justificată inclusiv prin necesitatea de a reduce diferențele dintre localități în ceea ce privește calitatea serviciilor publice.

„Dacă s-a pus un criteriu general de 3 mii de oameni, el trebuie să fie aplicat uniform. Nu pot fi lăsați în urmă cetățenii care acum au servicii mai proaste în localitate. Urmează și ei să beneficieze de o primărie mai puternică, chiar dacă unii aleși locali nu au ajuns la un consens în procesul de amalgamare voluntară”, a explicat secretarul general adjunct al Cancelariei de Stat.

Potrivit oficialului, reforma presupune și o redistribuire a competențelor între consiliile raionale și primării. „Așa cum s-a anunțat în cadrul consultărilor conceptului, vor fi zece sau mai puține raioane, iar asta presupune și o schimbare de competențe. O bună parte din competențele consiliilor raionale vor fi transferate la nivelul primăriilor. Primăriile vor obține, inclusiv, unele atribuții noi fiscale”, a mai spus Alexandru Iacub.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md