Potrivit informațiilor publicate pe pagina CSJ, dosarul penal în care este vizat Dorin Damir a fost repartizat unui complet de judecată, care urmează să se pronunțe asupra recursului depus de procurori.
Curtea de Apel Centru l-a achitat pe Dorin Damir la începutul lunii iunie, după ce a casat din oficiu sentința Judecătoriei Chișinău din decembrie 2022 și a pronunțat o nouă hotărâre.
Potrivit acuzării, în iunie 2021, Damir ar fi încercat să-l determine pe fondatorul companiei „Proimobil”, Vladislav Musteață, să-și retragă pretențiile și să-și schimbe poziția procesuală într-un dosar penal. Procurorii susțineau că mesajele ar fi fost transmise prin intermediul unui avocat și ar fi conținut amenințări voalate.
Dorin Damir a respins acuzațiile pe parcursul procesului, afirmând că nu îl cunoaște personal pe Vladislav Musteață și că nu a avut întâlniri cu acesta. La rândul lor, avocații săi au contestat probele prezentate de acuzare și au cerut achitarea.
În prezent, Dorin Damir execută o pedeapsă de trei ani de închisoare într-un alt dosar, care vizează angajările fictive de la Ministerul Afacerilor Interne.

