Deschide.md

Promo-LEX: Proiecte de lege votate fără respectarea transparenței decizionale în ședința Parlamentului din 4 septembrie

DESCHIDE.MD
Promo-LEX: Proiecte de lege votate fără respectarea transparenței decizionale în ședința Parlamentului din 4 septembrie

Ședința Parlamentului din 4 septembrie a fost marcată de examinarea accelerată a mai multor proiecte de lege, iar transparența decizională a fost afectată în cazul a cinci dintre cele opt proiecte votate, constată Promo-LEX. Organizația a semnalat și o posibilă nerespectare a procedurii de modificare a ordinii de zi, transmite IPN.

Din cele 11 subiecte incluse pe agenda ședinței, au fost examinate opt proiecte de lege: șapte în prima lectură și unul în lectura a doua. Trei dintre acestea au relevanță pentru armonizarea legislației cu acquis-ul UE.

Promo-LEX a constatat că proiectul de lege privind licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase, examinat în prima lectură pe 3 septembrie, a fost inclus a doua zi pentru lectura a doua, fără ca modificarea ordinii de zi să fie supusă votului plenului. Potrivit organizației, situația ridică semne de întrebare privind respectarea Regulamentului Parlamentului.

Totodată, trei proiecte au ajuns în prima lectură la doar două zile după înregistrarea în Parlament. Reprezentanții a patru fracțiuni de opoziție au criticat ritmul accelerat, invocând timpul insuficient pentru analiză și amendamente.

Transparența decizională a fost afectată în cazul a cinci dintre cele opt proiecte votate, adică 62,5%. Pentru acestea nu a fost respectat termenul de cel puțin 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor de către părțile interesate. Într-un caz, înaintea ședinței nu fusese publicat nici avizul Direcției generale juridice.

Promo-LEX menționează, totodată, că toate proiectele au fost examinate de comisiile parlamentare sesizate în fond înainte de ședința plenară. Ședința din 4 septembrie a durat aproximativ șase ore și șapte minute, fără pauză.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md