Organizația propune clarificarea obligațiilor deputaților pentru a preveni discursul discriminatoriu, exprimările jignitoare și abuzul de resurse administrative în scopuri politice. Recomandările vizează, de asemenea, prevenirea conflictelor de interese și interzicerea activităților profesionale care implică rude sau persoane apropiate în cadrul Parlamentului.
În relația cu cetățenii, deputații ar trebui să publice informații despre audiențe, inclusiv timpul, locul și rezultatele discuțiilor, pentru o comunicare transparentă și responsabilă.
Pentru Comisia de etică și conduită parlamentară, Promo-LEX recomandă un număr impar de membri cu drept de vot pentru a evita blocajele decizionale, precum și o mai mare reprezentare a opoziției, pentru evaluări echilibrate.
Asociația mai propune publicarea datelor de interes public în formate deschise și reutilizabile, pentru ca societatea civilă să poată analiza activitatea legislativă, aplicarea sancțiunilor și activitatea comisiilor parlamentare.

