Deschide.md

Provocare de vară lansată de Maia Sandu pentru copii: „Fiecare pagină citită vă va face mai bogați în gânduri, idei și curaj”

Deschide.MD
Actualizat la:
Provocare de vară lansată de Maia Sandu pentru copii: „Fiecare pagină citită vă va face mai bogați în gânduri, idei și curaj”

Copiii din Republica Moldova sunt invitați să participe la o competiție de lectură pe durata vacanței de vară. Inițiativa a fost lansată de președintele Maia Sandu, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, marcată la 1 iunie.

Într-un mesaj adresat celor mici, șeful statului le-a urat o vacanță plină de aventuri, joacă și amintiri frumoase și i-a îndemnat să dedice zilnic cel puțin 30 de minute lecturii.

„Cărțile vă pot deveni cei mai buni prieteni ai verii. Ele vă ajută să visați, să călătoriți în timp și în spațiu, să descoperiți lucruri noi. Stând mai departe de ecrane, vă veți odihni ochii și mintea, iar fiecare pagină citită vă va face mai bogați în gânduri, idei și curaj”, a transmis Maia Sandu.

Președintele i-a provocat pe copii să citească cât mai multe cărți până la 31 august și să-i scrie câte volume au parcurs și ce i-a impresionat cel mai mult din lecturile lor. Potrivit șefului statului, participanții sunt invitați să transmită impresiile despre cărțile citite la adresa electronică citeste@prm.md.

La finalul verii, copiii care vor transforma lectura într-o „călătorie a imaginației” vor fi invitați la Președinție pentru a împărtăși experiențele și emoțiile trăite în urma cărților citite.

„Și ce poate fi mai frumos decât să vă opriți, măcar pentru 30 de minute pe zi, la umbra unui copac bătrân în ograda bunicilor, pe o bancă în parc sau pe malul Nistrului, deschizând o carte care să vă poarte într-o altă lume?”, a mai menționat Maia Sandu în mesajul său.

Și premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de 1 Iunie, urându-le tuturor copiilor să crească sănătoși, curioși și încrezători.

Șeful Executivului a subliniat că investițiile în educație, școli, grădinițe și activități pentru copii reprezintă cea mai importantă investiție pe care o poate face o țară.

„De Ziua Internațională a Copilului, le doresc tuturor copiilor să crească sănătoși, curioși și încrezători. Să pună întrebări, să descopere lumea și să aibă curajul să-și urmeze visurile. Datoria noastră este să le oferim șansa de a reuși. De aceea investim în educație, în școli și grădinițe mai bune, în activități culturale și sportive și în oportunități care să ajungă la fiecare copil din Republica Moldova”, a transmis Munteanu.

Totodată, premierul le-a urat părinților să petreacă cât mai mult timp alături de copiii lor și a menționat că aceștia reprezintă „cel mai frumos prezent și cel mai important viitor al Republicii Moldova”.

Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Internațională a Copilului. Evenimentul va fi marcat printr-un program divers de activități, organizate în capitală și în localitățile statului, iar autoritățile invită familiile să participe la acestea, ziua de 1 iunie fiind liberă pentru angajați.


Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md