Republica Moldova a trecut de la periferia dezbaterilor europene privind securitatea la statutul de partener occidental aflat într-o poziție strategică extrem de expusă, iar capacitatea sa de a rezista presiunilor Rusiei a devenit un „test” pentru întreaga Europă, scrie expertul în securitate Richard Passmore pentru revista European Security & Defence.
Potrivit lui, miza pentru Occident nu mai este doar soluționarea conflictului transnistrean, ci menținerea Republicii Moldova pe traiectoria europeană, indiferent de viitoarele schimbări politice de la Chișinău.
Astfel, Passmore afirmă că războiul din Ucraina a schimbat radical importanța strategică a Republicii Moldova. Poziționarea între Ucraina și România o plasează în imediata apropiere a teritoriului NATO și într-un punct sensibil al regiunii Mării Negre. În acest context, o eventuală destabilizare a Republicii Moldova ar putea avea consecințe inclusiv asupra României, un nod logistic crucial pentru sprijinul acordat Ucrainei. Totodată, un asemenea scenariu ar pune sub semnul întrebării capacitatea Uniunii Europene de a stabiliza statele vulnerabile și orientate spre Occident, aflate sub presiunea Rusiei.
Analiza atrage atenția asupra unei contradicții fundamentale în situația Republicii Moldova. În timp ce politic Chișinăul se apropie de Uniunea Europeană, militar rămâne vulnerabilă, având o armată redusă numeric și slab echipată, instituții fragile și statut de neutralitate prevăzut de Constituție.
Expertul remarcă însă că, după invazia rusă în Ucraina, cooperarea cu Occidentul în domeniul securității s-a intensificat. Sprijinul european se concentrează pe mobilitate militară, comunicații, supraveghere aeriană, logistică, apărare cibernetică și capacități de combatere a dronelor.
Această apropiere nu reprezintă o pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, subiect care rămâne controversat în societate, ci o încercare pragmatică de a crește capacitatea statului de a supraviețui și funcționa în condițiile presiunilor externe.
Unul dintre principalele instrumente ale Moscovei rămâne, potrivit analizei, regiunea transnistreană. Aproximativ 1.500 de militari ruși se află în continuare în regiune. La începutul invaziei în Ucraina, în Occident au existat temeri că Rusia ar putea cuceri sudul țării vecine și crea un coridor terestru până în Transnistria.
Eșecul Rusiei de a cuceri sudul Ucrainei a împiedicat materializarea unui asemenea scenariu. În prezent însă, Transnistria trebuie privită mai puțin drept o platformă pentru lansarea unei operațiuni militare și mai mult ca un mecanism permanent de destabilizare și influență asupra Chișinăului.
Trupele ruse din regiune sunt izolate geografic și au capacități limitate, însă existența conflictului nerezolvat îi permite Moscovei să mențină o pârghie politică asupra Republicii Moldova și să-i complice apropierea de Occident.
Richard Passmore constată, în același timp, că negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean au ajuns practic într-un impas. Formatul „5+2” este paralizat de războiul ruso-ucrainean, iar o soluție politică nu se întrevede.
În aceste condiții, autorul observă o schimbare a priorităților occidentale: accentul nu mai este pus pe reintegrarea rapidă a regiunii transnistrene, ci pe împiedicarea transformării acesteia într-o criză activă și pe consolidarea Republicii Moldova în restul teritoriului controlat de autoritățile constituționale.
Totuși, afirmă expertul, Kremlinul nu are neapărat nevoie de o intervenție militară și nici de instalarea la Chișinău a unui guvern complet loial Moscovei.
Pentru Rusia ar putea reprezenta deja un succes strategic încetinirea aderării Republicii Moldova la UE, slăbirea alinierii Chișinăului la sancțiunile occidentale sau readucerea sa într-o stare de ambiguitate geopolitică.
În acest scop, scrie Passmore, Moscova poate exploata dezinformarea, ingerințele electorale, atacurile cibernetice, protestele organizate, rețelele oligarhice și vulnerabilitățile economice pentru a eroda treptat încrederea populației în parcursul occidental.
Autorul avertizează și asupra unei vulnerabilități a strategiei actuale a Occidentului. Abordarea Bruxellesului și a capitalelor NATO ar fi, în opinia sa, prea strâns legată de președintele Maia Sandu și de presupunerea că la Chișinău vor continua să guverneze forțe proeuropene.
O eventuală victorie viitoare a partidelor proruse sau formarea unei coaliții mai puțin atașate integrării europene ar putea încetini aderarea la UE, reduce cooperarea în domeniul securității și oferi Rusiei noi oportunități de influență.
Din acest motiv, susține Passmore, obiectivul strategic al Occidentului ar trebui să fie unul pe termen lung: integrarea Republicii Moldova atât de profund în sistemele economice, energetice, infrastructurale și instituționale europene, încât schimbarea direcției geopolitice să devină extrem de dificilă pentru orice viitor guvern.
În această ecuație, România capătă un rol tot mai important, reprezentând principala poartă a Republicii Moldova spre sistemele politice, economice și infrastructurale europene și puntea geografică prin care s-ar desfășura cel mai probabil eventualele eforturi occidentale de stabilizare regională.
