Deschide.md

R. Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale. Lotul național a primit joi drapelul

deschide-md
Actualizat la:
R. Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale. Lotul național a primit joi drapelul

Republica Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale, competiție care se va desfășura în perioada 9-15 august la Chengdu, în China. Cei cinci sportivi care vor reprezenta statul sunt delegați de Federația de Kickboxing WAKO, Federația de Dans Sportiv și Federația de Muay Thai.

Joi, la Ministerul Educației și Cercetării, a avut loc o ceremonie de înmânare a drapelului național, transmite IPN.

Simbolul Republicii Moldova a fost oferit sportivului Stanislav Reniță, în prezența antrenorilor Anatolie Ignat și Eugen Musalimov. Ceilalți membri ai lotului au fost deja delegați la competiție, iar restul echipei urmează să li se alăture în perioada imediat următoare.

Republica Moldova va fi reprezentată în competițiile de kickboxing, unde Stanislav Reniță, la categoria K1 – 63,5 kg, va urca în ring pe 10 august, și Muay Thai, prin Artiom Livădari, care va concura pe 9 august la categoria 86 kg. Tot pe 9 august sunt programate și probele de dans sportiv, unde vor evolua sportivii Anastasia Glazunova și Alexei Gluhov.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md