Deschide.md

R. Moldova și-a asigurat necesarul de gaze pentru sezonul de încălzire. Energocom a contractat 76% din consumul pentru întregul an gazier

Deschide.MD
Actualizat la:
R. Moldova și-a asigurat necesarul de gaze pentru sezonul de încălzire. Energocom a contractat 76% din consumul pentru întregul an gazier

Energocom a achiziționat integral volumul de gaze naturale necesar pentru acoperirea consumului prognozat în sezonul de încălzire, din octombrie 2026 până în martie 2027. În total, compania a contractat aproximativ 76% din necesarul de gaze pentru următorul an gazier.

Potrivit Energocom, pentru perioada octombrie 2026 – martie 2027 au fost achiziționate 3.832.693 MWh de gaze naturale. Volumele contractate urmează să fie livrate pe parcursul sezonului rece.

Achizițiile au început în luna iulie. Până în prezent au fost organizate 24 de runde de licitații, dintre care 23 s-au încheiat cu succes. La acestea au participat 11 companii din România, Austria, Bulgaria, Luxemburg, Elveția, Malta, Germania și Grecia.

Energocom urmează să continue achizițiile pentru a îndeplini obligația de stocare a gazelor până la 1 noiembrie 2026. Compania trebuie să constituie rezerve echivalente cu 15% din consumul prognozat pentru un an gazier, ceea ce reprezintă aproximativ 134,5 milioane de metri cubi de gaze. O parte din această cantitate a fost deja asigurată și urmează să fie depozitată în țările vecine care dispun de instalații de stocare.

Compania precizează că gazele sunt contractate în avans, prin produse de tip forward. Prețul final nu este stabilit în momentul semnării contractelor, ci va fi calculat ulterior, în baza unei formule indexate la TTF Front Month pentru luna următoare livrării.

Potrivit Energocom, toate achizițiile au fost realizate în conformitate cu strategia aprobată de Consiliul de Administrație al companiei și cu procedura de achiziție a gazelor naturale aprobată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md