Deschide.md

R. Moldova și Grecia vor extinde cooperarea în domeniul culturii și protejării patrimoniului

Deschide.MD
Actualizat la:
R. Moldova și Grecia vor extinde cooperarea în domeniul culturii și protejării patrimoniului

Grecia rămâne un partener important pentru Republica Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în multiple alte sectoare de interes bilateral. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul întrevederii cu ministrul Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării culturale dintre cele două state. În cadrul întrevederii, Maia Sandu a subliniat rolul culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări.

Șeful statului a mai menționat că cultura contribuie la protejarea valorilor naționale și la consolidarea coeziunii sociale.

Totodată, Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului, pe care o consideră un model din care statul nostru are multe de învățat.

Președintele a salutat și semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state. Documentul urmează să creeze noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md