Subiectele au fost discutate de ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, cu șeful Poliției de Frontieră Române, Cornel-Laurian Stoica, în cadrul unei întrevederi de lucru.
Potrivit Ambasadei Republicii Moldova la București, oficialii au discutat despre identificarea unor măsuri operative pentru gestionarea eficientă a coloanelor de camioane și optimizarea procedurilor de control transfrontalier.
În cazul EES, cele două părți urmează să coordoneze acțiunile pentru aplicarea noului sistem automatizat al Uniunii Europene, inclusiv prin adaptarea măsurilor tehnice și a personalului, astfel încât timpul de tranzit să fie afectat cât mai puțin.
De asemenea, oficialii au discutat despre cooperarea operațională continuă, sincronizarea echipelor de la frontieră și schimbul rapid de informații pentru simplificarea procedurilor de verificare.

