Deschide.md

R. Moldova va deschide toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului. Tofan: Suntem determinați să ajungem la finalul acestui maraton

Deschide.MD
Actualizat la:
R. Moldova va deschide toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului. Tofan: Suntem determinați să ajungem la finalul acestui maraton

Republica Moldova urmează să deschidă toate clusterele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an. Declarația a fost făcută de premierul Vasile Tofan în cadrul unei conferințe de presă comune cu comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis.

”Suntem recunoscători că ne ajutați să deschidem clusterele și urmează să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului. Către sfârșitul lunii octombrie vom deschide noi clustere, iar anul viitor urmează să închidem unele clustere”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a reiterat că obiectivul autorităților este ca Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene până la sfârșitul acestui deceniu.

”Vreau să vă asigur că suntem determinați să ajungem la finalul acestui maraton, astfel încât Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a spus Tofan.

Potrivit premierului, Republica Moldova are în prezent cea mai înaltă rată de realizare a reformelor dintre statele candidate.

La rândul său, Valdis Dombrovskis a declarat că Republica Moldova este pregătită, din punct de vedere tehnic și politic, să avanseze cu deschiderea clusterelor de negociere.

Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat la aderarea la UE în iunie 2022, iar negocierile de aderare au fost lansate oficial în iunie 2024.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md