Această tendință este legată de răspândirea discursurilor urii, anti-imigranți și homofobe, a islamofobiei, antisemitismului, precum și de o mișcare de "incriminare" de către autoritățile germane ale unor opinii disidente, a explicat ea în timpul unei conferințe de presă la finalul vizitei sale în Germania, unde a avut întrevederi cu responsabili politici, la instituții, asociații, cu jurnaliști și studenți.
Restricționarea utilizării unor simboluri și sloganuri în Germania datează chiar din a doua zi de la înfrângerea regimului nazist, având obiectivul de a împiedica revenirea unei mișcări autoritare.
Însă raportoarea a denunțat întărirea arsenalului juridic din codul penal care, după o reformă din 2021, a înăsprit sancțiunile pentru a-i proteja pe responsabilii politici contra insultelor, defăimării și calomniei.
Germanii au început să "primească amenzi pentru că au formulat tipul de critici pe care orice cetățean ar trebui să-l poată formula legitim", a denunțat ea într-un interviu pentru AFP în marja conferinței.
Potrivit primelor concluzii, acest "dezechilibru" în utilizarea de proceduri penale are un efect disuasiv "foarte puternic" și creează un climat de "neîncredere".
Mai multe urmăriri judiciare ce implică jurnaliști, responsabili politici sau simpli internauți au ilustrat aceste tensiuni din ultimele luni.
În iunie 2025, domiciliul unui bărbat de 60 de ani a fost percheziționat după ce el a distribuit pe platforma X un material video jignitor la adresa ministrului economiei de la acea vreme, Robert Habeck (Verzii).
În aprilie, o femeie a fost condamnată la plata unei amenzi de 600 de euro după ce o calificase într-o înregistrare video pe șefa diplomației germane Annalena Baerbock drept "teroristă".
Potrivit Irenei Khan, acest gen de afaceri ar trebui să țină de dreptul civil.
"Dacă sunteți o personalitate publică, trebuie să fiți pregătit să acceptați criticile"și "cuvintele dure, unele neplăcute, dar nu ilegale", a subliniat ea."Libertatea de exprimare nu poate fi restrânsă decât în condiții foarte stricte, atunci când această restricție este absolut necesară, proporțională și legală", a mai spus raportoarea ONU.
Irene Khan a criticat de asemenea atitudinea Berlinului față de dreptul unor militanți propalestinieni de a manifesta, precum și față de recrudescența unor acte antisemite, în contextul războiului din Gaza.
Ea a denunțat și utilizarea de legi antiteroriste de către autoritățile germane pentru "a restrânge sau interzice conținutul discursurilor în favoarea cauzei palestiniene".
Raportoarea specială a ONU pentru libertatea de opinie denunță restrângerea "spațiului dedicat libertății de exprimare" în Germania
Deschide.MD
Actualizat la:

Raportoarea specială a ONU pentru promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, Irene Khan, a denunțat vineri la Berlin reducerea "spațiului dedicat libertății de exprimare" în Germania, informează AFP, citat de agerpres.ro.
