Preşedintele Donald Trump a părăsit baza Andrews duminică în jurul orei locale 16:45 (23:45, ora României) cu destinaţia Tel Aviv, unde urmează să ajungă luni dimineaţa (ora locală), scrie News.ro.
CNN prezintă lista oficialilor care îl însoţesc pe Donald Trump:
- Secretarul de stat Marco Rubio
- Secretarul Apărării Pete Hegseth
- Directorul CIA John Ratcliffe
- Şeful Statului Major Interarme, Dan Caine
- Şeful de cabinet al Casei Albe, Susie Wiles
- țStephen Miller - consilier
- Dan Scavino - proaspăt numit adjunct al şefului de cabinet al Casei Albe
- Steven Cheung - director de comunicare la Casa Albă
- Secretarul de presă al Casei Albe Karoline Leavitt
- Will Scharf - secretarul pentru personal de la Casa Albă
- Ambasadoarea Monica Crowley
Preşedintele Donald Trump va lua cuvântul la parlamentul israelian şi se va întâlni cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, precum şi cu familiile ostaticilor.
Liderii din peste 20 de ţări i se vor alătura apoi lui Trump în Egipt pentru un summit la care se va discuta despre viitorul Gazei.

