Deschide.md

Reacția FLYONE după ce Guvernul a obligat compania să-și schimbe conducerea: Nu desfășurăm activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului

Deschide.MD
Reacția FLYONE după ce Guvernul a obligat compania să-și schimbe conducerea: Nu desfășurăm activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului

FLYONE a venit cu o reacție după ce Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) a refuzat aprobarea investițiilor realizate de compania aeriană într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile, ceea ce ar însemna retragerea unor acționari sau transferul controlului către alte persoane ori entități. Într-un comunicat de presă emis de reprezentanții FLYONE, aceștia precizează că nu desfășoară activități investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului și nu au depus nici o cerere de autorizare la CEIISS.

„Activitatea companiei constă în prestarea serviciilor de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter de pasageri. FLYONE nu deține control, nu procură, nu ia în concesiune, nu intră în parteneriat public-privat, în privința de bunuri, active sau servicii care fac parte a domeniului de importanță pentru securitatea statului. FLYONE nu deține careva restricții de oricare natură”, precizează compania.

Operatorul a menționat că este în dialog activ cu autoritățile competente pentru a clarifica temeiul juridic al acestei proceduri și motivele emiterii acelei decizii.

„Așa cum au comunicat și autoritățile, activitatea societății însăși, rămâne neafectată și se va desfășura în mod normal. Compania activează în baza tuturor actelor permisive necesare, ce atestă conformitatea și siguranța operațiunilor noastre. De asemenea comunicăm că toate zborurile sunt și vor fi operate în regim normal, conform graficului prestabilit”, se arată în comunicatul companiei aeriene.

Amintim că CEIISS a refuzat aprobarea investițiilor realizate de compania FLY ONE într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile. Potrivit unui comunicat al MIDR, decizia a fost luată în urma unei proceduri de examinare desfășurate pe parcursul a aproximativ 11 luni, în cadrul căreia autoritățile au analizat modul în care compania și-a desfășurat activitatea într-un sector ce utilizează infrastructură critică a statului.

Deschide și: Lovitură pentru FLY ONE. Guvernul obligă compania să-și schimbe conducerea

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md