Deschide.md

Reforma APL: Din 32 de raioane ar putea rămâne mai puțin de opt

Deschide.MD
Reforma APL: Din 32 de raioane ar putea rămâne mai puțin de opt

Din cele 32 de raioane existente, după reforma APL ar urma să rămână mai puțin de opt, iar consiliile raionale vor avea un mandat mai restrâns. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. Potrivit oficialului, reforma APL va presupune și transferul unor competențe și resurse către alte niveluri ale administrației, în timp ce primăriile vor deveni principalii actori ai dezvoltării locale, transmite IPN.

„Vor fi mai puțin de opt raioane. Nivelul doi după reformă va fi mult mai mic. Va avea mandat mai îngust, dar mai profund și nu va avea un buget atât de mare. Actorii principali de dezvoltare locale vor fi primăriile”, a explicat Alexei Buzu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Potrivit lui, în prezent, cea mai mare parte a bugetelor raionale este direcționată către domeniul educației, care urmează să fie preluat, prin reforma „Restart în Educație”, de Ministerul Educației și Cercetării, prin intermediul Agențiilor Teritoriale.

„80% din bugetul unui raion este direcționat pentru educație. Cel mai mare număr de personal angajat în consiliul raional este în domeniul educației. Reforma „Restart în Educație” va prelua acest buget, aceste competențe și acest personal”, a explicat secretarul general al Guvernului.

Alexei Buzu a menționat că reorganizarea consiliilor raionale nu va duce la disponibilizarea personalului calificat, ci la redistribuirea acestuia în alte structuri ale administrației. El a menționat că este nevoie de profesioniști atât la nivel central și regional, cât și la nivel local, astfel încât personalul vizat de reorganizare să își poată găsi un nou rol în sistem.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md