Deschide.md

Renato Usatîi afirmă că munițiile din camionul oprit la Albița ar proveni din Ucraina

Deschide.MD
Actualizat la:
Renato Usatîi afirmă că munițiile din camionul oprit la Albița ar proveni din Ucraina

Munițiile descoperite într-un camion, oprit noaptea trecută în Vama Leușeni-Albița ar proveni din Ucraina, iar destinația nu era Israel, așa cum s-a vehiculat.

O spune deputatul Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitatea națională, apărare și ordine publică. Potrivit lui, tipul de armament găsit nu se regăsește în dotarea Republicii Moldova, iar circumstanțele în care au fost descoperite ridică întrebări serioase privind securitatea națională și posibile breșe în controlul frontierelor, transmite IPN.

„O parte din munițiile care au fost găsite în acest camion sunt muniții ale sistemului FIM-92 Stinger. Pentru cei care nu sunt specialiști, vreau să cunoașteți că este un sistem portabil antiaerian de tip sol-aer, cu raza de acțiune de până la 4,8 kilometri”, a declarat Renato Usatîi în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, deputatul a menționat că acest tip de armament nu există pe teritoriul Republicii Moldova, motiv pentru care consideră necesară clarificarea provenienței. Potrivit lui, din informații publice, astfel de sisteme au fost livrate în ultimele luni Ucrainei de către Statele Unite și mai multe state europene. Deputatul mai spune că armamentul este conceput pentru a fi utilizat împotriva avioanelor, elicopterelor și dronelor, ceea ce ar crește riscurile în cazul unei circulații necontrolate.

Totodată, Renato Usatîi a subliniat că așteaptă clarificări din partea instituțiilor responsabile de securitate din Republica Moldova cu privire la modul în care armamentul ar fi putut tranzita neobservat teritoriul țării.

Deputatul a pus la îndoială informațiile apărute în presa română, potrivit cărora încărcătura ar fi avut ca destinație Israelul. Acesta a mai declarat că, pentru el cel puțin, nu este o versiune credibilă, având în vedere că Israelul are suficiente astfel de sisteme.

În opinia sa, ar fi necesară o investigație comună a serviciilor speciale din Republica Moldova, România și Ucraina, pentru a stabili traseul exact al munițiilor și persoanele implicate.

Camionul condus de un cetățean al Republicii Moldova, despre care există suspiciuni că ar transporta armament, a fost oprit noaptea trecută la punctul de trecere Albița-Leușeni, la intrarea în România.

Descide și Alertă la graniță României. Un camion din R. Moldova cu muniție de război, oprit la vama Albița

Deschide și Reacția Serviciului Vamal, după ce un camion plin cu armament a fost depistat la punctul de trecere Leușeni–Albița

Deschide și Șeful Vămii, despre camionul cu armament: Este esențial să avem scanere performante

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md