Potrivit Ministerului Muncii, documentul marchează o nouă etapă în colaborarea dintre Republica Moldova și Elveția și stabilește direcțiile prioritare de acțiune în domenii precum dialogul social, promovarea muncii decente, dezvoltarea competențelor profesionale, combaterea muncii nedeclarate și adaptarea pieței muncii la schimbările economice și tehnologice.
Instituția mai precizează că parteneriatul va permite valorificarea experienței și expertizei elvețiene pentru elaborarea unor politici mai eficiente atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Autoritățile susțin că implementarea foii de parcurs va contribui la modernizarea pieței muncii din Republica Moldova, la creșterea competitivității acesteia și la apropierea de standardele europene în domeniul ocupării forței de muncă.

