Deschide.md

Republica Moldova și Italia vor să extindă cooperarea în domeniul social

Deschide.MD
Actualizat la:
Republica Moldova și Italia vor să extindă cooperarea în domeniul social

Cooperarea bilaterală în domeniul social și parcursul european al Republicii Moldova au fost principalele subiecte discutate la întrevederea dintre președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și ministrul Muncii și Politicilor Sociale al Italiei, Marina Calderone, aflată în vizită la Chișinău.

Potrivit unui comunicat al Președinției, șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru deschiderea și sprijinul constant oferit de autoritățile de la Roma comunității de moldoveni din Italia, precum și pentru susținerea fermă a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Totodată, președintele a subliniat importanța continuării reformelor și a unei colaborări strânse pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul discuțiilor, a fost salutată implementarea acordului de securitate socială dintre cele două state și intrarea în vigoare a acordului privind recunoașterea permiselor de conducere. Potrivit sursei citate, aceste măsuri contribuie direct la protejarea drepturilor și la facilitarea integrării cetățenilor moldoveni aflați în Italia.

De asemenea, președintele și-a exprimat interesul pentru inițierea unei cooperări menite să valorifice experiența Italiei în domeniul politicilor de îmbătrânire activă, incluziune a persoanelor cu dizabilități și reducere a muncii informale.

Totodată, oficialii au discutat și despre posibilitatea dezvoltării unor programe comune de sprijin pentru femeile care activează în sectorul îngrijirii la domiciliu.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md