Deschide.md

Republica Moldova va putea face schimb de rezultate ADN cu statele europene

Deschide.MD
Republica Moldova va putea face schimb de rezultate ADN cu statele europene

Republica Moldova va putea face schimb de rezultate ale analizelor ADN cu statele europene, după ce Guvernul a aprobat modificări la Legea privind înregistrarea genetică judiciară. Autoritățile susțin că noul mecanism va ajuta la identificarea mai rapidă a persoanelor implicate în infracțiuni și la soluționarea mai eficientă a cauzelor penale, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, noile prevederi creează cadrul legal necesar pentru conectarea sistemului național de profilare ADN la mecanismele europene de cooperare, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

MAI precizează că infracțiunile nu se opresc la frontiere, iar persoanele implicate în comiterea acestora se pot deplasa dintr-un stat în altul. Astfel, o probă ADN descoperită în Republica Moldova poate avea legătură cu o persoană sau cu o infracțiune investigată într-o altă țară europeană, iar schimbul rapid de rezultate ale analizelor ADN poate sprijini autoritățile în identificarea suspecților și soluționarea cauzelor penale.

Modificările stabilesc reguli clare privind prelevarea materialului biologic pentru analiza ADN de la persoanele cercetate penal sau condamnate. Totodată, sunt definite expres categoriile de persoane de la care pot fi prelevate probe biologice, în funcție de gravitatea infracțiunilor, eliminând formulările generale din legislația actuală.

Potrivit MAI, noile prevederi consolidează și protecția datelor cu caracter personal. În cadrul analizelor vor fi utilizați doar markeri genetici standardizați la nivel european, care permit identificarea unei persoane fără a oferi informații despre caracteristicile ereditare sau starea de sănătate.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md