Reprezentanții ministerului susțin că angajamentele incluse în pozițiile de negociere corespund priorităților naționale și urmăresc îmbunătățirea politicilor din domeniul educației, cercetării, tineretului și sportului.
„Noi, de fapt, nu am fost impuși să adoptăm careva legislații sau activități care ar fi în propriile domenii pe care le gestionăm. Tot ce am inclus în poziția de negocieri este în strictă concordanță cu prioritățile noastre naționale, cu ceea ce ne dorim pentru a îmbunătăți situația în educație, în domeniul tineretului și sportului. Și Comisia Europeană va evalua progresele noastre în baza acestei poziții de negocieri, prin ședințe pe care le vom avea lunar, astfel încât ne propunem ca, cât mai curând, la începutul anului viitor, așa cum ne programam, să putem să închidem capitolele de negocieri 25 și 26, care, într-adevăr, sunt printre capitolele care se deschid și se închid printre primele”, a declarat secretara generală adjunctă a ministerului Educației, Ludmila Pavlov.
În domeniul științei și cercetării, autoritățile își propun să majoreze finanțarea publică, să atragă mai multe investiții private și fonduri externe și să consolideze participarea instituțiilor din Republica Moldova la programele europene de cercetare, în special „Orizont Europa”.
Potrivit reprezentanților ministerului, finanțarea cercetării și inovării de la bugetul de stat a reprezentat 0,23% din PIB în 2025. Deși alocările bugetare au crescut față de anii precedenți, autoritățile recunosc că este nevoie de investiții suplimentare pentru dezvoltarea domeniului.
„Unul dintre angajamente este creșterea finanțării și aici, într-adevăr, mai avem mult de lucru, deoarece, din punct de vedere al finanțării cercetării și inovării de la bugetul de stat, conform statisticilor, nu stăm atât de bine, e doar 0,23% din PIB raportat la anul 2025. Dar, în comparație cu anii precedenți, noi observăm o creștere a alocațiilor bugetare acordate în anul 2025. (...) Este un trend ascendent și acest lucru a fost evaluat pozitiv de către Comisia Europeană în rapoartele noastre”, a explicat reprezentanta ministerului responsabilă de domeniul cercetării și inovării, a explicat șeful interimar Direcție, Igor Chiosa.
Un alt obiectiv este apropierea sistemului național de cercetare de cel european, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii și consolidarea colaborării dintre mediul academic și cel de afaceri. Autoritățile își propun să valorifice mai eficient programele de transfer tehnologic și voucherele pentru inovare, precum și să sprijine participarea organizațiilor de cercetare la inițiativele europene.
„Principalul nostru angajament în procesul de integrare europeană pe acest capitol este de a alinia politicile naționale la cele europene, de a consolida capacitățile naționale și de a participa la programele europene, în primul rând programul Orizont Europa, dar și la alte inițiative care sunt la nivel european”, a menționat reprezentanta ministerului.
Până în 2027, autoritățile își propun să continue modernizarea infrastructurii de cercetare, să îmbunătățească transparența și integritatea în domeniu și să sporească impactul economic al rezultatelor științifice.
În domeniul educației, unul dintre principalele angajamente este aprobarea unui nou curriculum pentru învățământul general până la sfârșitul anului 2026. Implementarea acestuia urmează să înceapă gradual din septembrie 2027. Noul curriculum va pune accent pe competențele digitale, tranziția verde, cetățenia democratică, multilingvism și competențele din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM).
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării își propune să investească în formarea cadrelor didactice și să asigure instruirea a cel puțin 70% dintre profesori în domeniul competențelor digitale până în 2027.
„Nu există educație de calitate fără profesori buni. Lucrul acesta este valabil pentru întreaga verticală a educației. Dumneavoastră cunoașteți că deja din 2023 implementăm programul «Investim în profesori». Ne-am asumat ca până în 2027 să avem minimum 70% din cadrele didactice care vor fi instruite pe competențe digitale. Vom continua cu eficientizarea cheltuielilor în educație, care tot va crește și va fortifica resursa umană”, a declarat reprezentanta ministerului.
Autoritățile mai urmăresc reducerea diferențelor dintre calitatea educației în mediul rural și cel urban, extinderea programelor de educație incluzivă și sprijinirea copiilor din grupurile vulnerabile, inclusiv a copiilor cu dizabilități, refugiați și migranți. Printre măsurile planificate se numără dezvoltarea rețelei de creșe pentru copiii sub doi ani și promovarea accesului echitabil la educație.
În învățământul profesional tehnic, prioritățile vizează extinderea învățământului dual, creșterea sprijinului financiar pentru angajatorii implicați și modernizarea infrastructurii instituțiilor de învățământ. De asemenea, autoritățile își propun să actualizeze programele de formare profesională în funcție de cerințele pieței muncii.
În învățământul superior, angajamentele includ internaționalizarea studiilor, promovarea integrității academice și obținerea acreditării internaționale pentru cel puțin 25% dintre programele de doctorat până în 2027.
Un alt obiectiv important este asocierea Republicii Moldova la programul Erasmus+, care ar urma să extindă oportunitățile de mobilitate pentru profesori și tineri, precum și accesul la activități de voluntariat și schimburi de experiență.
„Un angajament important pe care îl avem este asocierea la programul Erasmus Plus. Este o inițiativă a Uniunii Europene, ca toate țările care au statut de țări asociate să poată accede la program cu calitatea de țară asociată. Sarcina noastră cea mai importantă la această etapă este să creăm acea entitate națională care va gestiona programul Erasmus Plus, fortificând oportunitățile de mobilitate pentru profesori, pentru tineri, pentru acces la activități de voluntariat, de schimb de experiență”, a precizat reprezentanta ministerului.
În domeniul tineretului, autoritățile planifică dezvoltarea centrelor de tineret, profesionalizarea lucrătorilor de tineret și adoptarea cadrului normativ necesar pentru implementarea legii voluntariatului. Totodată, în luna noiembrie urmează să fie lansat oficial Cardul European de Tineret în Republica Moldova.
Pentru sport, angajamentele vizează promovarea bunei guvernanțe, integrității și egalității de acces, precum și dezvoltarea sportului de masă și a celui de performanță.
Pozițiile de negociere pentru capitolele 25 și 26 au fost prezentate în cadrul consultărilor publice organizate la 26 octombrie 2026, la sediul Guvernului.
Capitolul 25: Știință și cercetare – Vizează integrarea în Spațiul European de Cercetare, accesul la programele-cadru de finanțare (precum Horizon Europe), dezvoltarea tehnologică și cooperarea cu entitățile științifice din UE.
Capitolul 26: Educație și cultură – Acoperă domenii cheie precum modernizarea sistemului de învățământ, formarea profesională, politicile de tineret, sportul și protejarea patrimoniului cultural.

