Deschide.md

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău

Deschide.md
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău

Traficul rutier va fi suspendat luni, între orele 08:30 și 15:00, pe strada Armenească, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Mitropolit Varlaam, precum și pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Bulgară și Armenească.

Primăria capitalei precizează că măsura este necesară pentru lucrări de curățare, defrișare și elagaj al unor arbori care prezintă potențial pericol, transmite IPN.

Totodată, începând cu 28 septembrie și până pe 30 octombrie, pe timp de noapte, vor fi instituite restricții parțiale pe strada Sihastrului, pe tronsonul dintre Șoseaua Hâncești și strada Livădarilor, în legătură cu lucrările de reparație curentă.

Restricții nocturne vor fi aplicate și pe strada Ismail, pe tronsonul dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Grigore Ureche, precum și pe bulevardul Renașterii Naționale, între bulevardul Grigore Vieru și strada Circului. Pe aceste tronsoane, traficul va fi suspendat parțial, pe benzi, în perioada 28 septembrie – 30 noiembrie, pentru lucrări de reparație curentă.

Autoritățile municipale le recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, străzile vizate, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să respecte Regulamentul circulației rutiere.

 

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md