Republica Moldova a făcut un pas important în 2023, când Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. În ianuarie 2024, formațiunea a fost radiată din Registrul de stat al persoanelor juridice. Pe hârtie, acest lucru ar fi trebuit să închidă capitolul unei formațiuni politice asociate cu finanțări obscure, promisiuni populiste și destabilizare. În realitate, însă, dispariția juridică a partidului nu a însemnat dispariția rețelei.
Aici se află marea vulnerabilitate a statului. Legislația poate interzice un partid, dar nu poate opri automat oamenii, banii, reflexele electorale, infrastructura locală și metodele de influență care au crescut ani la rând în jurul lui. Rețeaua Șor nu funcționează doar ca partid. Funcționează ca sistem de dependență, inclusiv primării, sponsorizări, promisiuni de infrastructură, evenimente sociale, presiune asupra alegătorilor, discurs anti-Chișinău, exploatarea sărăciei și a sentimentului de abandon.
De aceea, miza următoarelor alegeri nu este doar cine câștigă primăria la Orhei, cine preia Taraclia sau cine controlează Adunarea Populară a Găgăuziei. Miza este dacă statul poate împiedica reocuparea politică a unor teritorii vulnerabile de către aceeași rețea, dar sub alte etichete.
Orheiul, laboratorul revenirii camuflate
Orheiul rămâne simbolul cel mai puternic al modelului Șor. Orașul a fost primul mare proiect politic local al acestuia, după victoria sa la primărie în 2015. De atunci, administrația locală a fost controlată direct sau indirect de oameni promovați de el. La alegerile din 2023, primăria a fost câștigată de Tatiana Cociu, candidată a unei formațiuni asociate lui Șor, iar în decembrie 2025 aceasta și-a anunțat demisia.
Alegerile locale noi din 17 mai 2026 au devenit, astfel, primul mare test al perioadei post-Șor. La Orhei și Taraclia, primarii afiliați rețelei au demisionat după ce Ilan Șor a anunțat că își retrage proiectele din Republica Moldova, iar în cele două localități au intrat în cursă 17 candidați.
Dar tocmai această competiție arată că rețeaua nu se retrage, ci se reconfigurează. La Orhei, discuția publică nu mai este despre un singur candidat declarat al lui Șor, ci despre mai mulți actori cu trecut politic, administrativ sau electoral conectat, într-un fel sau altul, la perioada de dominație șoristă.
Acest episod arată cât de dificilă este aplicarea legii atunci când rețeaua nu mai vine frontal, ci prin forme ambigue. Dacă instituțiile nu acționează coerent, fiecare decizie devine vulnerabilă la acuzații de abuz politic. Dacă nu acționează deloc, rețeaua recuperează terenul. Între aceste două riscuri, statul are nevoie de probe solide, proceduri impecabile și curaj administrativ.
Orheiul este strategic nu doar simbolic. Este aproape de Chișinău, are o infrastructură administrativă deja modelată de ani de influență șoristă și un electorat obișnuit cu promisiuni vizibile, rapide, deseori rupte de sustenabilitatea bugetară. O eventuală recucerire a primăriei de către oameni conectați la vechea rețea ar transmite un mesaj periculos, și anume că statul poate scoate un partid din registru, dar nu poate recupera orașul din captivitatea politică.
Taraclia, vulnerabilitatea periferiei
Taraclia este un caz diferit, dar la fel de important. Dacă Orheiul a fost vitrina politică a lui Șor, Taraclia a fost una dintre zonele în care rețeaua a intrat devreme, profitând de distanța față de Chișinău, de specificul etnic bulgar și de sentimentul local că reformele centrale pot șterge identitatea comunității.
Fostul primar Veaceslav Lupov, considerat om de încredere al lui Șor, a condus orașul aproximativ șase ani și a demisionat în decembrie 2025. El câștigase alegerile locale din 2019, iar în 2023 a candidat formal ca independent, după ce Partidul Șor fusese deja declarat neconstituțional. Potrivit investigațiilor publice, în 2023 Lupov a obținut 89,32% din voturi la Taraclia.
Acesta este un semnal major. Când un candidat asociat unei rețele interzise reușește să domine atât de categoric o localitate, problema nu mai este doar electorală, ci instituțională și socială. Ea arată că influența a pătruns în reflexele comunității. Oamenii nu votează doar un nume, ci o rețea de relații, promisiuni, frici și dependențe.
În campania din 2026, Taraclia arată cum poate funcționa reocuparea politică prin altă metodă, și nu neapărat prin loialitate declarată față de Șor, ci prin teme care reactivează frica. Una dintre acestea este reforma administrativ-teritorială, prezentată drept amenințare la existența raionului și la statutul comunității locale. Acest tip de mesaj nu este întâmplător. El transformă o dezbatere tehnică într-o panică identitară, insistând că cei de la Chișină vor să vă ia orașul, statutul, locurile de muncă, identitatea.
Pentru o comunitate minoritară, asemenea mesaje pot avea efect electoral puternic. Tocmai de aceea, statul nu poate răspunde doar cu comunicate birocratice. Trebuie să explice, să consulte, să ofere garanții și să aplice legea. Absența Chișinăului din teren este cel mai bun cadou pentru rețelele care vând protecție falsă.
Găgăuzia, proba cea mai dificilă
Găgăuzia este testul maxim. Acolo, rețeaua Șor nu a fost doar un actor electoral, ci a reușit să ajungă la vârful administrației regionale prin alegerea Evgheniei Guțul în 2023. Ulterior, Guțul a fost condamnată în primă instanță la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid Șor, cu confiscarea a peste 40 de milioane de lei, potrivit Procuraturii Anticorupție.
Cazul Găgăuziei arată cât de scumpă poate deveni tolerarea unei rețele politice finanțate netransparent. Odată instalată în instituții, ea nu mai este doar participant electoral, ci administrator al conflictului. Poate bloca, poate mobiliza proteste, poate produce narațiuni de victimizare și poate transforma orice aplicare a legii într-un presupus atac asupra autonomiei.
Blocajul alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei este elocvent. Scrutinul a rămas blocat luni la rând, în special din cauza refuzului autorităților locale de a aplica prevederile noului Cod electoral. Datele stabilite pentru 22 martie și 21 iunie 2026 au fost anulate sau suspendate prin decizii judecătorești, iar mandatul legislativului local expirase încă din noiembrie 2025.
Disputa aparent tehnică privind denumirea organului electoral regional ascunde, de fapt, o întrebare politică mult mai serioasă, și anume cine controlează regulile jocului? Dacă regulile sunt stabilite local, într-un spațiu vulnerabil la influență informală, riscul capturării crește. Dacă sunt aplicate normele naționale, inclusiv verificarea candidaților și regulile privind finanțarea campaniei, șansele unui scrutin corect cresc.
Nu întâmplător, consultările din mai 2026 dintre Chișinău și Comrat au inclus subiecte precum verificarea candidaților, listele electorale și finanțarea campaniilor. Un detaliu este esențial, și anume autoritățile au semnalat că în Găgăuzia nu exista plafon pentru finanțarea cash, ceea ce este o vulnerabilitate majoră într-o regiune unde banii electorali au fost deja parte a problemei.
Legea fără voință politică
Republica Moldova nu duce lipsă de norme. Problema este aplicarea lor. Dacă legislația electorală rămâne selectivă, lentă sau contestabilă procedural, rețelele de influență vor exploata fiecare fisură. Dacă instituțiile nu documentează rapid finanțările ilegale, dacă nu reacționează la partide-paravan, dacă nu verifică atent candidații, dacă nu explică public deciziile, atunci legea devine decor.
În același timp, voința politică nu trebuie confundată cu abuzul. Statul nu poate exclude candidați doar pentru că sunt incomozi sau pentru că au un trecut politic neplăcut. Dar poate și trebuie să acționeze atunci când există indicii documentate de continuitate cu o formațiune declarată neconstituțională, de finanțare ilegală, de coordonare ocultă sau de cumpărare a voturilor.
Lecția ultimilor ani este clară. În 2024, autoritățile au acuzat o schemă masivă de corupere electorală, în care zeci de milioane de dolari ar fi fost direcționate prin canale rusești pentru influențarea alegătorilor. Poliția a vorbit despre 130.000 de alegători vizați, iar 97 de chatboturi au fost blocate înaintea votului.
Această experiență nu poate fi tratată ca episod închis. Ea este metoda. Iar metoda poate fi reactivată la scară locală, unde controlul comunității este mai ușor, iar dependența economică mai mare.
Ce se pierde dacă statul ezită
Dacă Orheiul este recapturat, mesajul va fi că vitrina Șor poate fi redeschisă. Dacă Taraclia revine sub influență camuflată, mesajul va fi că periferia poate fi controlată prin frică identitară. Dacă Găgăuzia este lăsată să organizeze alegeri fără reguli clare, mesajul va fi că autonomia poate deveni scut pentru rețele politice toxice.
Aceste trei spații nu sunt simple puncte pe hartă. Ele pot deveni noduri ale unei strategii mai largi, deja implementată în ultimii ani, mai exact administrații locale ostile Chișinăului, platforme de propagandă, centre de mobilizare electorală și zone în care statul este prezent doar formal. Într-un an electoral, asemenea enclave pot influența nu doar alegerile locale, ci și echilibrul politic național.
Republica Moldova nu își poate permite să trateze aceste alegeri ca pe niște competiții locale obișnuite. Ele sunt teste de reziliență democratică. Iar democrația nu se apără doar în ziua votului, ci înainte, prin reguli clare, finanțare transparentă, instituții active, justiție rapidă și comunicare onestă cu cetățenii.
Rețeaua Șor nu va dispărea din politețe. Nu se va retrage pentru că partidul a fost radiat. Nu va renunța pentru că statul a câștigat o hotărâre la Curtea Constituțională. Ea va căuta forme noi, candidați noi, ambalaje noi și frici vechi.
De aceea, Orhei, Taraclia și Găgăuzia sunt astăzi mai mult decât mize electorale. Sunt frontiere interne ale statului de drept. Dacă legislația electorală este aplicată ferm și corect, aceste comunități pot fi recuperate democratic. Dacă nu, Republica Moldova riscă să descopere că un partid interzis poate continua să conducă prin oamenii, banii și umbrele sale.
