Consiliul Județean Iași a votat astăzi acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Iași solistului formației Zdob și Zdub, Roman Iagupov, și fraților Vitalie și Vasile Advahov.

„Prin piesa Trenuleţul, Roman Iagupov (Zdob și Zdub) și frații Vitalie și Vasile Advahov au promovat legătura puternică dintre România și Republica Moldova, precum și cursa feroviară Iași – Chișinău – Odessa, un proiect aflat sub patronajul Consiliului Județean Iași”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

Titlul de cetățean de onoare le va fi înmânat celor trei artiști în cadrul unei festivități care va fi organizată pe 6 iunie la Iași.