A încetat să bată inima poetului, publicistului și liderului comunității românești din nordul Bucovinei Vasile Tărâțeanu – membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, membru al comitetului coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina.

S-a născut la 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți. În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți.

În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți, a fondat Societatea pentru Cultură Română „Mihai Eminescu”. A fost coordonator al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor „Plai românesc”, „Arcașul”, „Neamul românesc”. A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.

A debutat editorial în 1981 cu „Harpele ploii”. Autor a zeci de volume de poezie, publicistică, monografii culturale și albume. Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. A organizat trei congrese ale intelectualității românești din regiunea Cernăuţi şi alte manifestări culturale cu semnificații patriotice. A luptat pentru identitatea lingvistică și culturală a românilor din Ucraina. A avut un suflet uriaș, o inimă blândă și calități de luptăror pentru adevărul istoric.