Ministerul Educației, Culturii și Cercetării își exprimă dezacordul privind edificarea și inaugurarea sculpturii „Veronica Micle”, amplasată în scuarul Mihai Eminescu din capitală, acțiune întreprinsă cu încălcarea normelor legale. Instituția afirmă că amplasarea sculpturii în apropierea monumentului lui Mihai Eminescu este ilegală.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării menționează că edificarea sculpturii „Veronica Micle” s-a realizat cu abateri de la prevederile legale, fiind edificată fără hotărârea Guvernului, respectiv sculptura inaugurată nu dispune de Statut de monument de for public, precum prevede Legea monumentelor de for public nr.192/2011, art.4 și astfel, nu va beneficia de protecția statului.

Totodată,amplasarea sculpturii în zona de protecție a monumentului de for public „Mihai Eminescu”, înscris în Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, a fost făcută cu încălcări în absența coordonării/ avizării prealabile a locului de amplasare cu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul Consiliului Național al Monumentelor.

Menționăm că pe 17 iunie în scuarul Mihai Eminescu din Capitală a fost inaugurată sculptura urbană a Veronicăi Micle. Proiectul a fost realizat de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Detalii: FOTO // În scuarul Mihai Eminescu din centrul Capitalei a fost inaugurată o sculptură urbană a Veronicăi Micle