Peste 710 milioane de lei au fost încasate de Serviciul Vamal pe parcursul săptămânii trecute, anunță serviciul de presă al instituției. Astfel, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 30,1 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 19% față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 19,5 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,7 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 159 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 68 557 de traversări.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 80 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 717 mii de lei.