Incidentul de la Termoelectrica SA nu are nimic comun cu caietul de sarcini pe care l-a realizat compania Horus Energy în cadrul programului de reparație la Blocul energetic nr. 3, conform contractului semnat. O spun reprezentanții companiei Horus Energy. Aceștia precizează că instalația care s-a defectat nu a făcut obiectul caietului lor de sarcini. Compania și-a realizat pe deplin obligațiile contractuale.

Într-o conferință de presă la IPN, Mihail Pasecinic, director tehnic al companiei Horus Energy, a menționat că s-a executat în totalitate volumul stipulat în caietului de sarcini. „Ce ține de partea incidentului, acesta nu se referă la volumul de lucrări executat de compania Horus. Dar vreau să spun că noi facem reparații la un bloc care are deja un termen de exploatare de peste 40 de ani”, a remarcat directorul tehnic. Potrivit lui, este de apreciat că aceste blocuri încă mai sunt funcționale în condițiile vechimii pe care o au. Și astfel de incidente au mai existat anterior, iar acest incident s-a produs din cauza uzurii fizice a blocului.

„Conform contractului semnat pe 27 iunie 2022, termenul de garanție pentru lucrările executate este de 24 de luni din data recepției finale a acestor lucrări. Lucrările sunt divizate pe cinci compartimente, nu doar generatorul. Reparația capitală a generatorului este doar o parte din volumul contractat. Pe 24 octombrie 2022 a fost semnat actul de recepție finală a întregului volum de lucrări executat conform contractului și conform caietului de sarcini”, a comunicat Alesea Gotînjanu, șeful Departamentului juridic al companiei Horus Energy.

Potrivit ei, garanția deja se scurge din data de 24 octombrie, dar nu a avut loc încă pornirea generatorului la parametrii minimi acceptabili timp de 72 de ore. În momentul în care a fost declanșat generatorul s-a produs incidentul care a dus la stoparea întregului Bloc nr. 3.

„Este o situație atipică, care nu este prevăzută în contract, dar este prevăzută în legislația Republicii Moldova. Ne aflăm în situația în care garanția ar trebui să curgă, dar urmează și este suspendată din cauză că nu ne putem asuma garanția pentru întreg blocul care este stopat”, a explicat Alesea Gotînjanu.

Mihai Godea, director pentru dezvoltare al grupului de companii Horus, a declarat că programul de reparație la Blocul nr. 3 este în valoare de circa 70 de milioane, bani incluși în licitația din primăvarăcare a fost anulată.

„Acum în vară s-au făcut reparații ad-hoc pentru a asigura minimum minimorum ca blocul să fie funcțional. Așa cum s-au reparat unele lucruri defecte, iată că vedem că în procesul de pornire, când e cel mai riscant, a cedat altceva. Uzura metalului e uzura metalului”, susține Mihai Godea.

„Deci cu Blocul energetic nr. 3 să fie foarte clar. S-a făcut o reparație capitală minimă, cam 10% din necesar. Și am să o spun și am să reiterez ori de câte ori am să am posibilitatea, cauza principală a fost – anularea licitației din primăvară. Și dacă s-a vorbit de sabotaj în spațiul public, vreau să vă spun că adevăratul sabotaj împotriva sistemului energetic al Republicii Moldova, împotriva consumatorilor finali de resurse energetice – termică și electrică – s-a făcut în primăvară. Atunci, din motive politice, s-a anulat acea licitație care urma să aducă la condiții minime normale de funcționare a Blocurilor nr. 2 și 3 de la Termoelectrica. Să fie clar pentru toată lumea, cei care au scandalizat opinia publică, cei care au determinat autoritățile să facă un as înapoi, nu au făcut altceva decât să realizeze un mare sabotaj în condițiile de situație excepțională în domeniul energetic, în condițiile unui război la hotar”, a mai spus Mihai Godea.