Reabilitarea tronsonului drumului național R34 Hîncești-Leova-Cahul-Giurgiulești cu o lungime de 83 km va fi finalizat până la sfârșitul lunii februarie 2023, costul proiectului finanțat de BERD – peste 56 mln. euro. Anunțul a fost făcut de Administrația de Stat a Drumurilor, menționând că în cadrul unei ședințe, reprezentanții au discutat cu antreprenorul, compania turcească OZKA Inșaat, pe marginea implementării contractului privind reabilitarea acestui tronson al drumului național care traversează raioanele Hîncești, Leova și Cantemir.

Proiectul privind reabilitarea traseului național R34 Hîncești-Leova-Cahul-Giurgiulești include reconstrucția sistemului rutier existent, reabilitarea a 9 poduri și 57 de podețe tubulare, având ca obiectiv creșterea înălțimii rambleurilor în zone joase, stabilizarea și controlul taluzurilor, asigurarea circulației rutiere pe toată lungimea tronsonului, amenajarea stațiilor de așteptare a transportului public și restabilirea iluminării stradale în localități.

Directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Potop, a menționat că îmbunătățirea condițiilor de trafic pe drumul național menționat va asigura dezvoltarea infrastructurii, accesul cetățenilor la instituțiile sociale și măsuri de protecție împotriva inundațiilor în unele localități.

Compania OZKA Inșaat a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii februarie 2023. Proiectul de reabilitare a drumului național R34 este implementat din contul creditului de 56,5 milioane euro, acordat guvernului Moldovei de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

InfoMarket