Companiile de asigurări și reasigurări nu vor putea acorda împrumuturi cu dobândă din mijloacele bănești disponibile. În scopul sporirii gradului de stabilitate financiară a asiguratorilor care practică activitatea de asigurări generale, a fost elaborat un proiect de modificare a Legii cu privire la asigurări.

Autorii inițiativei legislative argumentează necesitatea operării modificărilor prin existența riscurilor la care sunt expuși asiguratorii sau reasiguratorii acordând împrumuturi negarantate cu valori mari. În special, se invocă indisponibilizarea echivalentelor de numerar destinate onorării obligațiilor față de asigurați, dar și riscurile suplimentare de nerambursare sau rambursare tardivă a fondurilor împrumutate.

Mai mult, în contextul crizei pandemice de COVID-19, companiile de asigurări se confruntă cu întârzierea încasării primelor de asigurare de la asigurați, devieri de la dezvoltarea normală a portofoliului de asigurări și dificultăți de plată cu alți parteneri ai activității operaționale, menționează deputații.

Astfel, se constată că nu este rezonabilă stimularea acordării de împrumuturi de către asigurători în lipsa estimării riscului de indisponibilizare a mijloacelor bănești împrumutate.

Legea ar urma să intre în vigoare în termen de 1 lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Totodată, Comisia Națională a Pieței Financiare ar urma să-și aducă actele  normative în concordanță cu prevederile noii legi.

PROIECTUL a fost aprobat, astăzi, în prima lectură.