Chirurgul refuzase să-i taie brațul, spunându-i franc că se teme să nu afle FSB-ul și să-i frece ridichea și Serioja ieși cu coada între picioare din cabinetul lui, și apoi și din spital, oprindu-se morcovit sub cozorocul de la intrare, unde nimeni nu mai stătea cu ochii pe el.

 Și-a scos plosca cu coniac din buzunar și a tras o dușcă.

Nu-și putea închipui că fostul său cumnat putea să fie un spală-varză și o felicită pe soră-sa că nu s-a uitat la căcălăul de bani pe care-l făcea zilnic și l-a lăsat dracului. Îi era ciudă că nu vru să-l ajute. Amâna însă să iasă de iasă de streașina spitalului, pentru că mai spera că Borea se va răzgândi și o să coboare glonț după el. Dar printre cei care deschideau ușa nu era și fostul său cumnat și tatăl a doi nepoți de-ai săi, acum elevi la liceul Pușkin din Permi, unde se mutase Galea, cu noul ei soț, cu David.

Ieși Iura, un vecin de-al său. Ieși oftalmologul Tamara Vasilievna, la care a dus-o pe maică-sa, când i-au plesnit venele de la ochi. Doctoreasa l-a privit încruntată și a trecut mai departe. Poate, de aceea, că era în uniformă militară sau că l-a văzut cu plosca în mână și s-o fi gândit că are alcool în ea. Serioja o dosi îndărăt, în buzunar, și ieși înăcrit în stradă. Permisia sa se termina peste patru ore.

O luă la plesneală înainte gândindu-se cu groază la ziua de mâine, când unitatea lor va intra în Ucraina.

Când ajunse în fața librăriei Knijnii dvor ( Curtea cu cărți), se opri în fața vitrinei și lăsă ochii să-i alunece pe copertele cărților iar gândurile să-i gonească nebunește prin cap. Intră. Cumpără la nimereală zece romane și părăsi îmbujorat magazinul, petrecut de privirile contrariate ale vânzătoarei. Era primul soldat care cumpăra cărți, de când lucra ea acolo.

Serioja se grăbea. Trecu mai întâi pe acasă și-i lăsă mamei pachetul cu romane,  iar el a întins-o ață direct la restaurantul Pobeda, de peste drum de gară, unde se adunau toți fraierii din oraș. Acolo își ducea veacul și Colea, căruia îi sărea țandăra din te miri ce și cu care s-a clănțănit de câteva ori, înainte de-a fi mobilizat în armată. Colea era cu vreo zece ani mai mare ca el. Știa că asta era ultima lui șansă. Important era să-l găsească pe fazan acolo.

L-a văzut prin geamul murdar. Colea dansa cu Liuba ziua în amiaza mare în mijlocul restaurantului, pe ritmurile unei melodii se Kobzon. Și-a scos plosca din buzunar și a mai tras o dușcă. Știa că trebuia să acționeze rapid. Deschise iute ușa și se repezi spre cei doi, o apucă pe Liuba de mână și o trase spre el, îmbrățișând-o și pupând-o cu sete. Fata îi răspunse la sărut.

Când văzu asta, tămbălăul se iscă brusc. Colea înșfăcă un scaun și-l izbi de podea și asta, pentru că nu-i nimeri pe cei doi.

Hălălăind, o smulse pe Liuba din brațele soldatului și o plesni cu dosul palmei peste față, umplând-o de sânge. Fata se chirci la podea și începu să scâncească. Soldatul râdea.

Din rucsacul său, Colea scoase un lanț de fier și tăbărî asupra lui Serioja, izbindu-l peste mâini. Peste mâinile cu care-i îmbrățișase iubita. Îl plesnea și peste picioare până-l culcă la podea. Nimeni din restaurant nu sări să-l apere pe soldat, dar nici el nu încerca să opună rezistență. Cel puțin, asta era impresia lui Igor, un chelner, care în acele clipe traversa sala ducând un curcan fript pe o tavă unor clienți din separeu. Nu interveni nici el.

Până veni miliția, Colea îl făcu piftie pe Serioja. Ambulanța și duba miliției sosiră în același timp. În dubă îl urcară pe Colea, iar în Salvare, pe soldatul bătut. Mașinile demarară cam în același timp, dar Liuba o porni plângând după dubă.

Pe Serioja îl duseră, pe targă, drept în sala de operații și îl întinseră pe masa chirurgicală. Fu chemat Borea, care, la ora aia, mânca o friptură de gâscă în cantina spitalului, completamente pustie. Își îmbrăcă halatul din mers și intră gâfâind pe ușă. I se spuse că un soldat fusese bătut măr, în restaurantul Pobeda, de lângă gară, unde se adunau toți mahării din oraș. Cele două asistente care-l încondeiau îl jeleau pe soldat și-l vestejeau pe țopârlanul care l-a putut bate atât de rău. Ziceau că la mijloc ar fi fost o femeie.

 Când Borea îl văzu pe soldat și îl recunoscu pe fostul său cumnat, știa că nu are de ce să-l plângă de milă. Știa că adevărul era altul. Ceea ce-i ceruse soldatul acum câteva ore, reuși să obțină prin alte mijloace. Mâna și piciorul îi erau fracturate și el trebuia să-l opereze și apoi să-l gipsese.  Serioja  și-a atins ținta. Nu va fi nevoit să plece cu unitatea sa de la ei din Nijnii Novgorod, în Ucraina, ci va rămâne aici cel puțin încă o jumătate de an. Vreo două sau trei luni în spital, în ghips, și alte câteva luni acasă, în cârje, iar asta însemna că Serioja nu-și va urma unitatea în Ucraina, unde nu voia să meargă pentru nimic în lume.

După ce ieși din sala de operații, un tip de la FSB îl invită la ei la sediu, unde-l anchetă de ce soldatul bătut îl vizitase la ora 14.00 și ce i-a spus.

Chirurgul se bucura că nu aveau microfoane în spital, pentru că nimeni altcineva în afară de el nu știa ceea ce-l rugase soldatul, iar dacă ar fi aflat și securistul fostul său cumnat ar fi ajuns, cu siguranță, din spital direct în pușcărie. Cu toate că el nu o iertase nici acum pe Liuda că-l părăsise, nu-i spuse nimic fsb-istului despre  ce-l rugase Serioja când îl vizitase la ora două în cabinetul său, din spital, ci îi spuse că a venit să-l împrumute cu bani, și securistul îl crezu.

Când își văzu mâna și piciorul imobilizate în ghips, Serioja se lumină la față și clănțăni, de bucurie, din dinți, că din altceva nu avea cum să bată.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.