Aleea pe care se plimbau cei doi bărbați se apropia de lac. Pietrișul scrâșnea sub
tălpile lor, și unele pietricele săreau în aer. Ciorile zburau în stoluri spre copacii
de pe partea cealaltă a lacului și croncăneau amenințător. Bătrânul și tânărul au
intrat pe platforma care înainta deasupra apei și se opriră la marginea ei,
apucându-se cu mâinile de balustradă. Valurile se spărgeau de pietrele de pe mal
asemenea unor ouă crude.
Bătrânul îl întrebă pe tânăr.
- Și sunteți chiar gata?
- Da.
- Și când veți începe?
- Săptămâna viitoare.
- Ei însă n-au mirosit nimic?
- Nimic.
- Și nu crezi că o să vă oprească autobuzele la marginea orașului?
- Dar vom obține autorizație pentru organizarea mitingului.
- Crezi că asta e ultima soluție?
- Vrei să ne bage pe toți la dubă?
- Nu vreau.
- Nici noi.

- Dar cum veți sparge rândurile de polițiști și carabinieri care vor apăra
președinția, parlamentul și televiziunea?
- Am pregătit mormane de pietre.
- Doar cu pietre nu cred că veți reuși.
- Mulți dintre protestatari vor avea bâte.
- Nici asta nu cred că-i destul.
- Iar alții lanțuri de fier.
- Prea puțin.
- În plus, vom fi ajutați și de prietenii noștri din Tiraspol. Ei vor veni într-un
număr foarte mare. Vor veni și o parte din parașutiștii armatei a paisprezecea
îmbrăcați în civil.
- Așa da.
- Ne va ajuta și MGB-ul din Transnistria.
- Da, da, așa, da.
- Pe lângă asta, vor lua parte la asaltul asupra guvernului și președinției și foarte
mulți spioni adormiți, sau fsb-iști activi.
- Da, da, așa, da.
- O să le spargem toate ferestrele și o să le dăm foc.
- Și credeți că o să puteți pătrunde în parlament și președinție?
- Sperăm că o să treacă de partea noastră și o parte din poliție, din SIS și din
armată, iar după asta o să constituim un guvern provizoriu și o să-i arestăm pe
toți, pe toți până la cel mai umil funcționar. O să umplem pușcăriile cu ei.
- Și pe când vă gândiți să?..
- FSB-ul o să ne anunțe când. Așteptăm un semn de la ei.
- Băiatul meu, sunt mândru de tine, dar să știi că revoluția voastră s-ar putea și
să eșueze.
- Îmi asum toate riscurile.
- Și ce vei face atunci?
- O să fugim din țară cu un avion.
- Bine gândit. Sper să aveți succes. O să vin și eu să vă susțin, numai să mă
anunți.
- Primul ai să știi.
- Și bani aveți?
- Avem, dar nu destui.
- Vă mai dau și eu cât vă mai trebuie, îi mai spuse bătrânul și cei doi se
îndepărtară și eu iar auzii doar valurile cum se spărgeau de mal ca niște ouă
crude, croncănitul ciorilor zburând spre copacii de pe celălalt mal și gemetele
pietrișului de sub tălpile lor. Nu îndrăzneam să ies. Intrasem sub platforma aia ca
să vărs și eram îngrozit de ceea ce am auzit. Ieri fusesem la un chef și îmi era
foarte rău. Mi-am golit stomacul și am ieșit pe mal și am răscolit cu ochii aleea
pe care i-am văzut pentru prima dată pe cei doi. Acum era pustie și eu m-am
întrebat dar poate toate astea mi s-au năzărit doar mie și pe platforma de
deasupra mea nu a fost nimeni și nu a purtat niciun fel de discuție. Mai știi,
poate că am avut doar o halucinație și nimic mai mult, mi se mai întâmplă uneori
după chefurile astea monstruoase. Dar dacă tot ce am auzit era adevărat și ei
chiar asta vor să facă? Mi se făcu iar rău și m-am întors sub platforma aia de
scânduri și am vomitat din nou. Era cel mai lucru pe care-l puteam face în acele
secunde.

Nota autorului: textul meu este o proză și trebuie citit în această cheie.