O imensă pierdere pentru noi și o surdă, dar persistentă durere personală... În dimineața zilei de vineri, 9 septembrie, o veste tristă m-a năucit: Nicolae Bulat, pârcalabul nostru, ne-a părăsit...

Nicolae Bulat este originar din Cureșnița, sat vechi, de răzeși, de pe malul Nistrului. Este satul în care îmi petrec vacanțele de mai bine de 20 de ani, satul în care locuiesc socrii mei. Recunosc: acum mulți ani, când l-am cunoscut, am trișat și m-am folosit de acest mic subterfugiu pentru a lega capăt de vorbă, pentru a mă apropia de el și a câștiga câteva clipe de atenție. Nu știu dacă era tocmai necesar. Nu știu dacă încumet să spun că am fost prieteni, dar ne salutam de fiecare dată foarte călduros. Mi-a lăsat și o carte la socri când a fost în sat de Crăciun... Adevărul e că pârcalabul avea inimă mare și îi întâmpina pe toți cu brațele deschise.

An de an mergeam la cetate. Nu atât de dragul cetății, cât de dragul lui. Iar dacă se nimerea să nu-l găsim la cetate, mergeam la muzeu să-l căutam. Ultima dată când ne-am văzut, Nicolae Bulat îmi zicea că are o arhivă scanată unică, numerizată, un registru de la biserica din Cureșnița, cu nume și sute de ani de istorie. Că mi-ar transmite o copie să văd dacă pot face și eu ceva cu ea. Nu avea încă un contur precis, un proiect anume, dar clocotea de dorința de a pune în valoare „găselnița”...

Ne povestea cu ardoare despre săpăturile arheologice de la cetate și de câte ar mai dori să cerceteze...

Acest Om emana atâta pasiune și dragoste pentru locurile de care avea grijă încât devenea contagios.

Iar dacă ai fi pornit la pas ascultându-l povestind, ai fi făcut de trei ori ocolul lumii și tot n-ai fi obosit... Am mers la el întotdeauna cu copiii să-l asculte.

Astă vară nu am mai fost la cetate. Nu știu dacă mă voi duce la anul...

Există pierderi care dor, dar cu care te împaci cumva... Dar există pierderi care știi că lasă în urmă nu doar durere, ci și un mare vid pe care înțelegi că nu ai cum să-l colmatezi...

Drum lin spre ceruri, dragă Nicolae... Cheamă voievozii și ridică răzeșii locurilor! Roagă-te lor să ne păzească.

Ne-ai lăsat cheia cetății, dar eu nu sunt sigur dacă noi știm ce-i aia broască...