De cum am deschis ușa farmaciei și am intrat, m-a izbit faptul că aceasta era plină. Coada se întindea până la ușă. Oamenii se buluceau ca la mitingurile lui Șor din fața Procuraturii Generale sau ca la mitingurile de la Franzeluța, când a fost demis directorul și oamenii au ieșit cu cățel și purcel ca să-i ia apărarea . Să aibă loc și aici un miting? Un miting în farmacie? Parcă nu-mi venea să cred.

Totuși nu înțelegeam ce se întâmplă. Dorind să pricep ce caută atâta lume în farmacie, mi-am aruncat ochii de la unul la altul. Nu, nu era nici un fel de miting, pentru că ei nu scandau nimic. Oamenii veniseră aici într-un număr atât de mare pentru un elementar control oftalmologic. Pentru că doar această farmacie din oraș oferea consultații gratuite pentru miopi sau pentru cei cu vederea slabă.

Nici nu bănuiam că atâta lume din orașul nostru are probleme cu ochii. Unii însă veniseră să-și schimbe ochelarii, și stăteau cu ochelarii în mână la coadă. Ar fi trebuit și eu să-mi schimb ochelarii, căci cu ochelarii mei de acum nu mai puteam să citesc o grămadă de romane, publicate la cele mai prestigioase edituri din țară și asta fiindcă erau tipărite cu caractere foarte mici.

Dar n-aveam ochelarii la mine. Eu venisem pentru altceva. Eu venisem să-mi cumpăr un sirop de tuse, ca să-mi astâmpăr accesele de tuse de care nu mai găseam nici un fel de scăpare. Mă strecuram printre oamenii buluciți în jurul oculistului, croindu-mi drum spre cealaltă tejghea, spre tejgheaua din fundul farmaciei, când l-am văzut făcând același lucru și pe Iurie Roșca, el își cumpărase cine știe ce medicamente și își croia și el loc spre ieșire prin gloata aia de oameni.

Pentru a ajunge la tejghea, aveam un singur drum. Să merg drept spre Iurie Roșca. Deci, vrând-nevrând, mergeam glonț spre Iurie Roșca, acesta fiind singurul culoar liber spre tejgheaua din fundul farmaciei, unde se vedeau siropuri de tuse. Despre Roșca am scris zeci de texte despre cum acest fost lider al mișcării de eliberare națională, în cele din urmă, s-a dovedit a fi un om al FSB-ului și el mi le citise, știam asta sigur.

Eram la doi pași în fața sa și unul dintre noi doi ar fi trebuit să-i cedeze locul celuilalt, sau ne-am fi ciocnit cap în cap. Mă văzu și Roșca și instinctiv își duse mâna la buzunar. Unde, probabil, își ținea pistolul. Eu înaintam spre el, pentru că nu aveam alt drum și mă gândeam va scoate sau nu pistolul, iar dacă-l va scoate, oare chiar va trage?

Deodată, unul dintre oamenii din dreapta mea s-a dat într-o parte și eu am cârnit-o încolo, evitând în ultima clipă o întâlnire față în față cu cel care a dat în gât mișcarea de eliberare națională, iar acum înainta printre oameni cu mâna băgată în buzunar. Am trecut unul pe lângă altul privindu-ne fix în ochi. Apoi ne-am îndepărtat. Apoi el a ieșit din farmacie și eu mi-am cumpărat siropul de tuse.

Când am ieșit din farmacie, m-am uitat speriat prin părți temându-mă ca Roșca să nu mă aștepte la intrare. Dar nu, nu mă aștepta nimeni. Posibil, dacă rușii ar fi luat Odessa, el m-ar fi așteptat în fața farmaciei, cu pistolul țintit spre mine. Dar rușii nu luaseră Odessa, rușii fuseseră izgoniți și din Herson și Roșca se cărase.

Totuși, eu continuam să mătur strada cu ochii întrebându-mă oare chiar să fi avut un pistol în buzunar? Poate, credea că vreau să-l apuc de gât și el se pregătea să tragă. Oare chiar ar fi tras, dacă ne-am fi trezit față în față?

Oare chiar să fi avut un pistol în buzunar?

Ce bine că rușii n-au luat Odessa.

Of, cât de important e ca rușii să n-o ia niciodată.