O fetiță s-a rătăcit de mama ei, în marele oraș. În aglomerația străzii, ea, dintr-o dată, s-a trezit singură. Mama a ținut-o de mână de când au coborât din autobuz. Cineva a sunat-o, mama și-a dezlipit mâna ca să scoată mobilul din poșetă, un bărbat s-a strecurat printre ele, iar ea, din clipa aia, n-a mai văzut-o pe mama. Alături de ea pășea o femeie necunoscută. Fetița și-a răsucit capul în toate părțile, dar mama nu era nicăieri.

S-a întors îndărăt, în speranța că mama nu s-a mișcat din loc. A mers mult când înainte când înapoi, nădăjduind s-o vadă pe mama în mulțimea nesfârșită de pe bulevard.

La un moment dat, a realizat că pășea pe o altă stradă, fără să-și aducă aminte cum a ajuns acolo. Pornită să caute strada pe care a rămas mama, a ajuns într-un parc uriaș.

Prin satul lor trecea doar un singur drum, în plus, mama era mereu cu ea și fetița nu se rătăcise niciodată până acum.

Văzând-o singură și neajutorată, doi adolescenți s-au repezit la ea, vrând s-o buzunărească, neștiind că fetița n-avea nici o lețcaie. O ajunseră din urmă în fața havuzului. I-au smuls geanta neagră din spate, deșertându-i conținutul pe parapetul înghețat. Din geantă căzu o păpușică. Furioși și dezamăgiți, au început s-o minguiască de la unul la altul, printre trecători, ca niște adevărați fotbaliști. Descăpățânară păpușa și fetița începu să plângă. Unul dintre adolescenți o dezbrăcă de paltonaș și o îmbrânci. Fetița căzu pe burtă, alături de păpușa ei fără cap.

Ștergându-se de zăpadă, se sculă în picioare. Și-a ridicat din omăt și păpușa descăpățânată și o strânse la piept. Capul ei nu-l găsi. Capul ei nu era nicăieri. Nu știa unde s-o găsească pe mama și nu știa nici în ce parte e satul lor. Începu iar să ningă și ei i se făcu și mai frig. Vrând să se încălzească, intră într-o cafenea. Un chelner bărbos o văzu și o goni afară, strigându-i din urmă să cerșească în altă parte.

Fetița se întoarse la frig, în stradă, clănțănind din dinți. Un maidanez prinse s-o latre. Fetița veni spre el, zâmbindu-i și vorbindu-i drăgăstos. Potaia începu să dea din coadă și amuți. Fetița se lipi de blana lui înzăpezită. Un val de căldură o invadă. Acum știa că, ori de câte ori o să-i fie frig, se va lipi de acest câine prietenos. Câinele venea după ea, iar fetița nu se mai simțea singură.

I se păru că una dintre femeile din băcănie era mama. Deschise ușa, iar maidanezul intră după ea. Nu, femeia aia nu era mama. Totuși, în băcănie era așa de cald și de bine. Fetița se ghemui, cu câinele la picioarele ei, într-un colț, sperând că mama o să intre în magazinul acela. Vânzătorul o văzu și o alungă afară, în ger. Cei doi adolescenți fumau lângă o bancă. Unul dintre ei ridică o piatră de lângă un copac și o aruncă în câine. Îl nimeri în cap.

Schelălăind, maidanezul a dispărut printre blocuri și fetița iar a rămas singură. Cei doi adolescenți s-au năpustit la ea ca s-o prindă. Oricât de iute alerga fetița, ei fugeau și mai iute.

În stânga se înălța o biserică. O biserică de lemn, plină de lume și de lumânări. Dinăuntru răzbătea glasul preotului. Fetița trecu pragul și se ascunse după o bătrână cu fața zbârcită. Cei doi adolescenți au rămas în fața ușii. Fetița înainta printre oameni.

În fața unei icoane, în genunchi, se ruga o femeie ca Dumnezeu să-i întoarcă fetița pe care o pierduse în mulțime când o sunase soțul ei, plecat în urmă cu doi ani în Italia. Câinele reveni în fața băcăniei, dând din coadă.